Cum s-au distrat țânțărenii la zilele comunei

0
1.162 vizualizari
views

Trei zile de distracții pentru ,,țînțăreni” la ediția XI-a a Zilelor Comunei Dumbrăvița

 

Zilele Comunei Dumbrăvița au bucurat și în acest an locuitorii comunei și nu numai. Au fost trei zile de petrecere în perioada 19 – 21 august 2016 pentru țânțăreni. În prima zi, conform programului, evenimentul a fost deschis de cei mai mici sportivi locali, astfel că, pe stadionul din localitate s-au înfruntat mai multe grupe de copii și juniori fotbaliști ai Asociației Sportive ,,Avântul”.

A fost un turneu spre deliciul publicului destul de numeros, micuții fotbaliști fiind aplaudați de publicul numeros prezent la eveniment. Pe final, primarul din Dumbrăvița, Zachiu Popa, a premiat personal fiecare copil în parte cu o atenție din partea Primăriei și a Consiliului Local Dumbrăvița, pe fruntași răsplătindu-i cu diplome. Atracția zilei a fost meciul de fotbal dintre două echipe OLD BOYS, alcătuite din locuitori ai comunei brașovene, mai mult sau mai puțin foști fotbaliști. Seara a fost întregită cu un super show al interpretei locale Dora Bodean & Adagio Band, iar finalul a fost asigurat de formația Sonic.

Ziua a doua a debutat cu ,,Hoinarii Pietrei Craiului” care au cântat și încântat, introuducându-i pe cei prezenți în atmosfera de sărbătoare. Au urcat pe scenă vecinii din Codlea, care au oferit un program de dansuri moderne, spre bucuria copiilor și tinerilor din Dumbravița. Dansatorii din Codlea au umplut scena și la primul recital al zilei, oferit de interpreta Diana Vasian. Un alt show pregătit de organizatori a fost oferit de interpreta Francesca, pentru ca finalul să fie asigurat de-un show incendiar oferit de O VOCE A ROMÂNIEI, Leya D.  Un alt spectacol a fost oferit chiar de către localnici în cadrul concursului de skandenberg – Cel mai puternic țânțărean – organizat de Asociația Sportivă Power Gym Codlea cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița. Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Ziua a treia a Zilelor Comunei Dumbrăvița au început cu Parada Portului Popular, o paradă avându-i în frunte pe edilul țânțărean Zachiu Popa, soția și puștiul acestora, frumoși îmbrăcați în straie de sărbătoare și invitați ai comunei. Pe lângă carele și caii deja tradiționali participanți la paradele de la Dumbrăvița, au participat la paradă cele două grupe de dansatori ale Ansamblului Folcloric ,,Măgura” Codlea. Alaiul condus de edil ajuns în centrul comunei, au încins ,,Hora tradițională” la care s-au prins atât participanții la paradă cât și cetățeni ai comunei sau pur si simplu trecători.

Evenimentul a continuat pe scena amplasată lângă baza sportivă ,,Avântul”, cu spectacole de dansuri oferite de Ansamblurile ,,Plaiurile Dumbrăviței”, ,,Ruscuță de Primăvară” din Sânpetru, ,,Măgura Junior” din Codlea și deja dansatorii profesioniști de la ,,Măgura” al Casei de Cultură ai Municipiului Codlea, dansatori care-au umplut scena și la cele trei recitaluri oferite de Mioara Velicu, Ioana Bozga și Claudia Mirițescu. Au fost trei zile de muzică, joc și voie bună.

DSC_0014 (Copy) DSC_0015 (Copy) DSC_0016 (Copy) DSC_0017 (Copy) DSC_0018 (Copy) DSC_0032 (Copy) DSC_0091 (Copy)DSC_0215 (Copy)

DSC_7318 (Copy) DSC_7346 (Copy) DSC_7364 (Copy) DSC_7417 (Copy) DSC_7418 (Copy) DSC_7766 (Copy) DSC_7896 (Copy)

În curând galeria foto.

DSC_7145 (Copy) DSC_7149 (Copy) DSC_7171 (Copy) DSC_7175 (Copy) DSC_7219 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ