Poate că ne așteptam ca România să performeze cel mai bine în domeniul atragerii de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală când premierul țării a fost timp de cinci ani comisar european în acest domeniu.
Dar, cu toții, am resimțit dezastrul guvernării Cioloș din 2016: subvenții întârziate în agricultură, zero absorbție fonduri europene.
După alegerile din 2016, lucrurile au început să se schimbe în mod pozitiv . Liniile de finanțare pentru agricultură și dezvoltare rurală au fost deblocate, subvențiile în agricultură au fost plătite la timp sau în avans și din ce în ce mai mulți bani europeni au început să intre în România.
În ceea ce privește viteza cu care absorbim fondurile europene de 9,4 miliarde Euro aflate la dispoziția țării noastre pentru dezvoltarea rurală, România a devenit în ultimii doi ani performerul Uniunii Europene. Dacă la finalul guvernării Cioloș, țara noastră era pe locul 26 din punct de vedere al absorbției de fonduri UE destinate acestui segment, în 2018 România a urcat până pe poziția a treia. Pentru 2019 se preconizează că doar prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor intra în România fonduri de aproximativ un miliard de euro, ceea ce înseamnă că rata de absorbție va depăși 60%. Dacă Guvernul și-a făcut treaba și românii au reacționat favorabil. Nevoia de fonduri pe această zonă este foarte mare. Fermierii și antreprenorii satului românesc au depus peste 57000 de proiecte în competițiile lansate pentru fondurile PNDR. Peste 31000 de proiecte fac azi obiectul unor contracte de finanțare în derulare.
Necesarul de finanțare pentru satul românesc și agricultura românească este foarte mare, iar fondurile europene alocate țării noastre acoperă o parte din această nevoie. Culturile noastre au nevoie de sisteme de irigații și de sisteme antigrindină, drumurile agricole și forestiere au nevoie de extindere sau modernizare, fermierii au nevoie de utilaje dar și de sunvenționarea producției pentru a ne putea livra în continuare fructe, legume și carne de calitate înaltă, produse în România, și chiar pentru a începe să exporte.
Nu este un secret că străinii, după ce vizitează România, își aduc aminte cu plăcere de cât de mult gust au produsele românești, prin comparație cu cele din Vest. Și dacă avem încă acest avantaj, de ce să nu începem și noi să producem mai mult, pentru a putea răspunde cererii de pe piața internă și în același timp să și găsim piețe noi de desfacere.
Aceasta este direcția pe care PSD a asumat-o prin măsuri concrete în programul de guvernare și la care lucrează activ încă din prima zi de după alegeri, investind strategic atât banii europeni disponibili dar completând și cu fonduri guvernamentale. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Din 2017 și până în prezent, peste 4,4 miliarde de euro fonduri europene au intrat în România prin PNDR. În completare, programe de la bugetul de stat care susțin producția de fructe și legume românești, cum e subvenția de 3000 de euro pentru tomate, dau rezultate.
Drumurile, rețelele de apă/canal, grădinițe sau dispensare sunt modernizate atât cu bani europeni cât și cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală, PNDL.
Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD
Executat de Zeiden Media Design
CUI mandatar financiar coordonator: 41190008