Copil rebel, cu acea sclipire guralivă, plină de spontaneitate, aşteptam cu nerăbdare verile toride cu vacanţa cea de toate zilele pentru a pleca împreună cu părinţii şi fraţii mei în concediu. Îmi amintesc cum strângea tata benzina în fiecare lună şi ticsea portbagajul de canistre să ne ajungă pentru un circuit prin ţară. Nu erau mulţi cei care aveau această posibilitate, aceea de a vedea frumuseţile României de la albastrul de Voroneţ şi până la Marea Neagră, Apusenii cu Peştera Urşilor sau staţiunile din Câmpia de Vest. Mama bombănea de fiecare dată când bătrâna dacie se poticnea pe Dealul Feleacului din cauza combustibilului de proastă calitate, că uita de minunata panoramă a Clujului. Vizitam tot ce se putea din pitorescul patriei, iar la întoarcere împărţeam ciocolată şi lame de gumă străină copiilor din faţa blocului. Deseori, poposeam pentru câteva zile la Tăşnad în judeţul Satu Mare, la băi, un alt Felix cu apă termală şi oameni primitori. Şi chiar dacă cei mai mulţi dintre localnici erau vorbitori de limba maghiară, abia aşteptam să cochetam în acel limbaj comun de schimb de priviri cu frumoasele domnişoare unguroaice în costum de baie.
În acele zile am cunoscut-o şi pe Simona, blonda superbă cu ochi albaştri, să fi avut şi ea vreo 16-17 ani, cu care a rămas să ne vedem într-una din serile următoare. Şi cum eram nerăbdători să ne cunoaştem mai bine, am stabilit să ne întâlnim chiar în acea seară. Şi ne-am văzut, ne-am plimbat împreună toţi trei, eu, ea şi fratele meu mai mare, povestind despre vacantă, dar şi câte în lună şi-n stele. Amuzantă, haioasă, cu un simţ al umorului bine dezvoltat, agreabilă, am tot povestit până am ajuns în centrul oraşului. Timpul a zburat pe nesimţite şi nici nu aveai cum să-l controlezi în compania unei astfel de prezenţe feminine. Când la întoarcere pe drumul către staţiune Simona noastră a zărit două faruri alergând gata să mănânce pământul şi a realizat că sunt părinţii ei în maşina care se apropia în mare viteză, a mai apucat să ne spună să fugim, ea făcând acelaşi lucru în direcţia către casă. Noi, adolescenţi cărora nici prin cap nu ne-ar fi trecut ce avea să ni se întâmple, am rămas pe loc, în mijlocul drumului. Şi ce sperietură am tras când şoferul a oprit maşina în dreptul nostru. Sau mai bine zis, când portiera deschisă din mers l-a proiectat pe fratele meu în lanul cu porumb de pe margine, ca mai apoi să coboare huiduma de mă-sa călărindu-ne cu kilogramele ei, dar şi tac-su, un destoinic tractorist în puterea vârstei, care după ce ne-au administrat o corecţie la faţa locului, până să apucăm să deschidem gura, ne-au împachetat ca pe nişte bandiţi jefuitori de vise, în maşină, să ne ducă la miliţie. E drept că, miliţia nu era în curtea lor, locul în care ajunsesem şi în care aveam să fac cunoştinţă cu joarda femeii ascunsă după uşa de la bucătărie, că aşa înţelesese ea să discutăm despre felul inocent în care fiica-sa ieşise cu noi în oraş fără să anunţe acasă. După câteva minute arătam ca o zebra cu dungile de pe spate, sângerând în jungla casei sub urletele leoaicei.
Nu ştiu prin ce minune am reuşit să convingem că fiicei lor nu i-a fost atins vreun fir de păr şi că onoarea acesteia nu a fost pătată, dar ştiu că, osteniţi şi realizând totuşi gravitatea acţiunii lor, ne-au lăsat sa plecam după un timp. Sigur, n-am reuşit să ne convingem şi părinţii a doua zi că fratele meu stătea tot timpul cu ochelarii fumurii pe nas din cauza soarelui şi nici eu că nu îmi scot tricoul să mă bronzez pe o aşa caniculă pentru că nu am chef. Le-am fi spus, însa ne era nouă ruşine de ruşinea noastră. Şi ce s-a mai înfuriat tata când i-am arătat spatele biciuit.. Mamei îi curgeau lacrimile pe obraji de mila noastră şi nu înţelegea ce animal de om nu avusese suflet să ne administreze o aşa corecţie, pe care părinţii noştri nu ar fi conceput-o în veci. „Koszonom szepen”, asta a fost tot ce am primit când, în faţa organelor de anchetă, mama Simonei a înţeles că părinţii noştri nu îi vor da în judecată şi nici de sacul lor de faină de grâu nu au nevoie. ,, Îţi doresc să nu ajungi vreodată să simţi ce am simţit eu ca mama!,, – au fost cuvintele mamei înainte să plecăm.
