Crima de a fi adolescent – Educaţia, delicatesă pe pâine

2
1.000 vizualizari
views

cules

Niciodată n-am fost bogaţi. E drept că nici sărăcia nu ne-a dat afar` din casă, aşa cum salamul de Victoria nu lipsea din frigider şi nici untul pe care îl aduceam cu grijă să nu-l moleşească soarele, în perioada campaniei agricole de toamnă. Primea fiecare elev de la primărie pachetul şi tare ne bucuram să avem unt sau margarină Rama. Să fi fost prin optzeci și…

Toată clasa ne adunam în câmp la cules. Şi diriginta cu noi. Avea şi ea pachetul ei. Eram ca nişte furnicuţe la strânsul de pe urmă, iar cea mai mare distracţie o aveam de fiecare dată când prindeam şoareci pe care îi băgam sub bluza vreunei colege. Ne şi bronzam totodată. La pauza de masă scoteam borcanul cu zacuscă făcut de mama şi întindeam pe pâine, o adevarată delicatesă la foamea pe care o aveam. Cam aşa se desfăşurau zilele de muncă patriotică, de voie, de nevoie, şi ne prindea bine. Unii dintre noi aveam deja format un soi de cult al culesului cartofului încă din şcoala generală, când pentru câţiva bănuţi şi un pate de ficat ne înfigeam dis-de-dimineaţă în cizmele de cauciuc şi porneam către IAS-ul din Codlea, muncind zi lumină. Aşa mi-am strâns bani de semicursieră, cea mai tare ţoaclă, pe care am uitat-o într-o bună zi în faţa magazinului de pâine de pe Măgurii. Abia seara mi-am amintit că plecasem cu ea şi m-am întors pe jos. Şi ce-am mai plâns de ciudă. Fraier eu. De fiecare dată când se apropia culesul, tata ne pregătea pentru campania de colectare a hranei cea de toate zilele. Ne intitulam zilieri şi începeam cu Serele, de unde câteva zile căram cu plasa morcovi, ceapă, ţelină şi pătrunjel, şi urma C.A.P-ul, de unde ne făceam provizii de cartofi pentru la iarnă. Tot aşa, câte 10-20 de picioici în afară de sacul zilnic de persoană pe care îl primeam de la beneficiar. După 2-3 săptămâni eram aranjaţi. Atât de aranjați, că ne permiteam să dăm cartofi pe struguri, la schimb, pentru a face şi vreo două damigene de vin. Şi ce mândri eram de noi. Serile de început de toamnă citeam din tema de vacanţă dată de profi şi ziua făceam rezumat pe câmp în pauza de masă.

Ehh… Acei ani ai adolescenţei ne-au format în mare parte ca oameni.

Prin clasa a şaptea, la ora de sport, când ne-a salutat profa de educaţie fizică spunând “Bună ziua, elevi“, eu am raspuns “Heil Hitler“, că atât m-a dus mintea, asociind etnia profei (săsoaică) cu faptul că Hitler a fo` neamţ. Incomensurabilă gafa! M-a caftit profa, m-a bătut diriga, m-a altoit şi directoru` după ce m-a ţinut o oră întreagă în cancelarie, ca după toate astea să îmi scadă şi nota la purtare! 7, cu multumiri din partea parinţilor care m-au pedepsit câteva zile să nu ies din casă. Totul pentru două cuvinte amărâte, spuse din tărtăcuţa unui adolescent de clasa a şaptea. Astăzi ne înjurăm dascălii, le luăm tot arborele genealogic la spurcat, eventual îi mai şi bruscăm dacă fizicul ne permite, iar noi, oamenii mari, ridicăm degetul imperativ: “Nu ne maltrataţi copilu` şi nu îl supuneţi la rele tratamente, vreţi să rămană cu sechele?“

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ