Contam doar pentru noi!…

5
1.175 vizualizari
views

Este ciudat cum cei din jur conteaza pentru noi doar in masura in care ii cunoastem, stim cum gandesc, ne intereseaza ceea ce fac sau doresc sa faca , fericirea, iluziile sau deziluziile lor… Oricat de extraordinar ar fi un om, pentru noi este NIMENI atata timp cat trecem pe langa el fara sa-l cunoastem….de cate ori am trecut astfel pe langa acela care ar fi putut sa ne fie cel mai bun prieten sau prietena, sot sau sotie, cel mai incrancenat dusman sau cel ce ne-ar fi putut schimba cu totul existenta? Trecem pe langa mii sau sute de oameni zi de zi si totusi pentru noi nu conteaza decat cateva zeci sau cativa sau unul. Ne intereseaza nenorocirea altora doar in masura in care destinul nostru este legat mai mult sau mai putin de al lor, nu voi plange atat pentru miile de oameni ce au murit intr-un atentat cat voi plange dupa o singura persoana ce probabil imi asediase o parte din viata…Un lucru ce i se intampla unei persoane necunoscute nu ne afecteaza cu nimic, pe cand orice amanunt ce ne impresioneaza prietenii, amicii sau chiar simplele noastre cunostinte de o zi devine pentru noi important, faptul de a sti ceea ce fac acestia in fiecare moment se transforma in ceva esential, daca rad sau plang, daca sunt obositi, fericiti sau tristi…Nu suportam ca persoanele ce ne inconjoara sa ne creada fericiti cand de fapt plangem, vii cand suntem morti…orice gest, actiune, miscare, atitudine sau gand al nostru este direct influentat de cei din jur: Oare ce vor crede daca fac asta? Oare…oare…oare… Libertatea, independenta noastra sunt subordonate celorlalti, suntem legati cu mii de fire invizibile ce ne determina comportamentul, mereu raportam actiunile noastre la cele ale celor care ne inconjoara, fie ca ne dam sau nu seama…E ciudat cum cineva pe care-l priveai ca viitor se transforma deodata si fara o perioada de preaviz in trecut…sau modul in care o persoana cu care inainte nu aveai nici o legatura, pe langa care ai trecut de zeci de ori, poate sa se transforme pentru tine (cel putin pentru un timp, cateva saptamani sau luni sau ani) in TOT, doua antonime, totul si nimic contopindu-se in aceeasi persoana…
Ce ai fi facut daca ai fi stiut ca in acea secunda acea persoana dispare? Ti-ai fi continuat oare treaba de zi cu zi, ai fi facut oare aceleasi lucruri pe care le faceai in acel moment? Si totusi el, ea nu mai sunt, nu mai poti schimba nimic, trecutul nu poate fi modificat, carpit, totul e batut in cuie, nu ai nici o putere, nu poti schimba nimic din ceea ce ai spus, facut sau auzit, prezentul se scurge in trecut si tu ramai fara viitor…
Ce pacat ca urechile nu au pleope asemenea ochilor, unele lucruri sunt facute pentru a fi ascunse, pentru a le tine pentru tine, ferite de altii sau altii sa le fereasca de tine…
Si ce pacat ca fiecaruia ii pasa cu adevarat doar de propria persoana…Fara a face efortul de a se gandi si la cei din jur… In felul asta un lucru e cert…Fiecare contam doar pentru noi!…

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

5 COMENTARII

  1. Daca imi este permis sa fac o gluma, tu iar ti-ai disecat neuronii pana la ultimul, Madalina? 🙂 Este trist si obositor sa trebuiasca sa simti asa pentru a aseza in cuvinte cele de mai sus. Sunt dureri care chiar dor, pentru ca exista si dureri placute. Insa agonia aceasta a alergarii de la o extrema la cealalta intre doua batai ale inimii, doare al naibii de mult. Coliviile par lanuri de grau, iar inchisorile palate de clestar in comparatie cu sentimentul de corvoada ce te macina in acele clipe: NEPUTINTA

    Am spus-o si o repet, la anii tai este de mult timp un om mare. FELICITARI!

  2. Buna Lady Mada,

    Pentru mine ,esti o adevarata surpriza !
    Nu credeam ca tineretea ta poate trada o asemenea traire . De fapt ,nu credeam ca actuala generatie mai poate sa exprime ceva .Este un semn ca noi,cei care am contribuit sa existati (desi nu am facut decat sa repetam instinctul primar) nu am trait degeaba . Intradevar ,nu mi-e rusine sa recunosc ca ai dreptate dar, simt ca ,cu astfel de atitudine ,am putea sa mai ne spalam din pacatele vietii .
    Nu stiu daca ai scris acest eseu dintr-o obligatie scolara !? Nu vreau sa cred asa ceva ,fiindca pare o revolta a ta fata de societatea ,care nu a facut nimic in sprijinul vostru ! Si mai e ceva ,acest gand al tau redat ,releva un suflet mult prea sensibil si care ar fii pacat sa fie calcat in picioare !
    Deci continua sa crezi in steaua tau ,si nu ceda .Fii dura cu cei care vor sa manevreze destine si, mai presus de toate ,IUBESTE tot ce merita sa fie iubit caci este momentul tau

    Romeo P.

  3. Andu, Romeo, va multumesc pentru cuvintele voastre calde. Nu ma asteptam, o surpriza foarte placuta! Andu, ma stii…neuronii mei sunt disecati pana la ultimul in fiecare clipa, spre a iti raspunde glumii…Asa sunt eu…poate mai ciudata pentru varsta mea, pentru societatea in care traim…Poate prea matura-insa stii, viata m-a facut asa!
    Romeo, departe de mine gandul de a scrie asa ceva pentru vreun eseu scolar- si dealtminteri anii mei de scoala s-au incheiat deja…Sunt pur si simplu ganduri ale mele…si razvratire impotriva societatii in care traiesc, in care traim! In fiecare zi sper ca va fi mai bine…si in fiecare zi constat ca e din ce in ce mai rau…Doare sa vezi atata indiferenta, atata egoism….Doare cand, in momentul in care iesi pe strada, te izbeste ,,mirosul” greu al mitocaniei, al mojiciei, al mizeriei, al grosolaniei…Traim intr-o tara a indiferentei, a nepasarii…Statul este sufocat de coruptie, invatamantul abia mai silabiseste, oamenii mor cu zile in spitale! O tara in care punctele forte au devenit incompetenta, lipsa profesionalismului, nepotismul… Nu urmaresc neaparat partea rea, putreda si neagra a lucrurilor ce se intampla in Romania…Dar, din pacate, asa arata realitatea zilelor noastre. Refuz sa accept ca asta e tara mea, tara in care m-am nascut si in care traiesc. Refuz sa cred ca nu se mai poate face nimic spre indreptarea lucrurilor. Si inca indraznesc sa visez ca romanii se vor trezi si vor iesi din starea in care singuri s-au bagat! Suntem oameni, suflete…nu animale! Traim intr-o lume frumoasa dar o transformam in jungla…Pacat!…

    • Da! Jungla ori ba, asta ne aminteste ca viata e pe cont propriu. Ca a ramas prea putina vreme in noi pentru a o mai oferi si celorlalti. Si nu neaparat pentru ca nu am vrea! Frumos scris, Lady!!

LĂSAȚI UN MESAJ