Codlea Info reînfiinţează Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Codlei

8
1.478 vizualizari
views

Ideea ne-a venit în momentul în care începusem să ne implicăm alături de alte asociaţii şi fundaţii în susţinerea şi promovarea valorilor oraşului Codlea şi nu numai, despre care am scris în cele 10 luni de la lansarea proiectului Codlea Info. Robert Cadar, Ovidiu Stan şi Loredana Ursu, ulterior şi Mihaela Iaru, am decis că pentru a avea o bază solidă în activitatea noastră de voluntariat, este necesar să dăm o formă legală acţiunilor noastre, acţiuni încurajate nu de puţine ori de cititorii noştri, care ne-au susţinut moraliceşte şi cărora le mulţumim.

Astfel, în conformitate cu art. 40 din Constituţia României cu privire la asociaţii şi fundaţii, în calitate de fondatori, exprimându-ne dreptul la liberă asociere, am hotărât constituirea unei asociaţii astfel:

Asociaţia va fi denumită Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Codlei şi se constituie ca persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, apolitică, cu caracter non-profit, conform OG 26/2000, cu modificările ulterioare, prin sentinţa definitivă a Judecatoriei Braşov, pronunţată în şedinţă publică în data de 15.07.2011, dosar 16963/197/2011

Scopul “Asociaţiei Pentru Înfrumuseţarea Codlei” este:

–          stimularea participării civice şi încurajarea voluntariatului ca formă de educare şi instruire

–          desfăşurarea de activităţi cu caracter social şi umanitar

–          promovarea valorilor municipiului Codlea

–          educaţia tineretului

–          iniţierea, organizarea şi desfăşurarea unor programe de educaţie civică

Munca în echipă la Codlea Info ne-a adus numeroase satisfacţii, iar cum meritele nu se datorează unui singur om, dar şi pentru a da cezarului ce-i al cezarului, am adus ca aport în natură în cadrul asociaţiei, site-ul codlea-info.ro , acesta constituind parte din patrimoniu. Pentru partea financiară, îi mulţumim în mod deosebit domnului E. Horatiu din Germania, care ne-a susţinut cu aportul în numerar pentru constituirea capitalului social, fără de care asociaţia nu ar fi luat fiinţă prea curând. Tot acesta, apreciind pozitiv munca noastră de voluntariat, a donat două calculatoare performante şi un laptop pentru echipa redacţională.

De asemenea îi mulţumim şi domnului director Nicolae Ursu, în persoana caruia am găsit înţelegere pentru atingerea scopurilor propuse, acesta oferindu-ne cu titlu de sponsorizare un  spaţiu pentru sediul social al asociaţiei, în clădirea administrativă din fosta Intreprindere Mecanica Codlea. Mulţumim mult acestor oameni printre oameni!

Nu a fost deloc uşor, cu toţii implicându-ne, făcând ca visul să devină realitate cu propriile puteri, fără avocaţi şi consilieri, cu studierea temeinică a documentelor, a paşilor ce trebuiesc urmaţi, a drumurilor infernale la Bucureşti la Ministerul Justiţiei sau bătând la porţile instituţiilor abilitate, am reusit. Greul abia acum începe, însă avem convingerea că, spre deosebire de cei care pot şi nu fac, noi ne dorim şi vrem, având motivaţia tinereţii şi a faptului că lucrurile trebuiesc făcute pentru oameni şi în folosul acestora.

Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

8 COMENTARII

  1. Sper ca cititiorii acestei pagini sa aprecieza munca celor trei tineri (Robert, Ovidiu,Loredana) si sa urmeze exemplul domnului Ursu si E.Horatiu, contribuind fiecare cu o donatie care sa usureze si mareasca activitatea, atat pe pagina codlea-info.ro, cat si cea de internet radio, la fel si fonduri pt “infrumusetarea Codlei”!
    Mult succes in Activitatile propuse
    si
    Sponsori darnici si doritori de schimbare 🙂

  2. Felicitari pt reusitele de pana acum!
    Poate apreciaza fiecare (ma refer la toti) dintre cititori, munca voastra [ca de´, fiecare arunca zilnic (aproape zilnic) un ochi sa afle noutatile din oras] si va onoreeze cu sponsorizari (pana la urma, in interesul Codlei si al tuturor iubitorilor acestui oras).
    De altfel … Multumesc pt informatiile si schimburile de pareri de pe codlea-info.ro
    Succes!

  3. […] Asociatia Pentru Infrumusetarea CodleiBy Robert Cadar on 24 August 2011 Asociatia Pentru Infrumusetarea Codlei a fost infiintata de echipa de la Codlea Info si are ca scop stimularea participarii civice si […]

  4. […] Asociatia Pentru Infrumusetarea Codlei a fost infiintata de echipa de la Codlea Info si are ca scop stimularea participarii civice si incurajarea voluntariatului ca forma de educare si instruire. […]

  5. Felicitari si spor la munca pe care o depuneti. Ati devenit ca un drog pentru mine ,zilnic citesc informatiile care apar si pentru tot va multumesc. Stiu ca pentru anumite persoane sunteti cam incomozi, dar pana la urma ceva trebuie sa se schimbe si in orasul nostru si sa putem vorbi deschis, eu de exemplu vreau sa stiu cat plateste PRIMARUL nostru la apa si lumina in total la toate spatiile pe care le detine( pensiune, constructia de pe str. Halchiului, spalatorie etc). Va doresc sa puteti publica suma platita de edil.SUCCES!

LĂSAȚI UN MESAJ