Cei mai frumosi oameni – Proiectul „Catedrală de cuvinte” – Ep. 2

2
1.169 vizualizari
views

Frumuseţea vine din interior, am ştiut acest lucru tot timpul, doar că nu tot timpul mi-a fost dat să întâlnesc astfel de oameni. Ştiam că ei există, că sunt undeva acolo şi că fac parte dintre noi, cei de rând, şi că dincolo de trupuri sunt adevărate sfere de energie pozitivă pe frunţile cărora stau mărturie aure albe asemeni coroanelor regeşti, menite să îţi înfrumuseţeze existenţa şi să îţi spulbere toate temerile, frica, neputinţele şi îndoiala. – Ovidiu Stan- „Frumusetea vine din interior”

Proiectul “Catedrală de cuvinte” – Ep. 2 – Strofele de la 51 la 100

Sunt ca un bulb de floare rară
Un vas de lut în care lacrimi strâng,
Ori poate-un fulg de aripioară
A unui înger – puiul demiurg!
(51.Șerbănescu Patricia)

Sunt Tot. Eu sunt Iubirea exprimată
În mii de feluri , pentru totdeauna,
Tot ce-am ales sa fiu vreodată
Vom fi mereu cu toţii Una!
(52.Corina Mihaela Roman)

Sunt mâna care-ţi mângâie privirea-ngândurată
Sunt inima ce-ţi bate-n piept..acorduri fine
Sunt sufletul ce-aşteaptă iubirea-adevarată
Sunt eu, doar eu…cu-acelaşi dor de mine…
(53.Emilia Buzea)

Sunt brad semeţ in vârf de munte
Sunt roşul macului din lan
Sunt cel ce vine sa asculte
Sunt susur,cânt şi sunt alean!
(54.Gheorghe Baciu)

Sunt car de boi ce suie-ncet colina,
Sunt mâna aspră a bunilor străbuni,
Sunt dor ce duce mai departe dorul,
Un dor de tara, dor de la romani.
(55.Doru Năstăsoiu)

Sunt zborul către infinit,
Și gândul bun, tăcut,
Sunt urma pasului divin,
Dintr-un timp trecut.
(56.Carmen Ștefania Luca)

Sunt raza de soare…..
Ce mângâie cărarea;
Şi-alină suferinţa,
Cu pace şi credinţă….
(57.Drutu Rodica)

Sunt brad semeţ în vârf de munte
Sunt roşul macului din lan
Sunt cel ce vine sa asculte
Sunt susur,cânt şi sunt alean !
(58.Gheorghe Baciu)

Sunt jumatatea ta si inca nu stii oare…
Ca te astept cu lacrimi in fiecare noapte…
Si ma trezesc din vise mereu si mi se pare…
Ca ma cuprinzi si ma-ncalzesti cu ale tale soapte…
(59.Cristian Gabriel Groman)

Sunt eu, eşti tu, suntem noi toţi
Formăm de mult o patrie, o mumă
Luptăm s-o apărăm de hoţi
Şi-n loc de minus, să ne dea o sumă.
(60.Vasilica Ilie)

Sunt om făcut din cel mai bun pământ
Cernoziom mereu arat în rugă vie
Sunt curcubeu firav purtat de vânt
Dorinţe,vise, aer dinspre veşnicie.
(61.Anca Roxana)

Sunt sabie şi rug şi ger
Şi fug şi munţi şi mări de mine
Dar eman fericiri din cer
Chiar numai de gândesc la tine.
(62.Ioan Coblisan)

Sunt multe flori şi-o singură grădină,
Boboci de viaţă, forme de lumina
Frunze uscate-n amintirea verde,
Iubirea niciodata nu se pierde.
(63.Livia Iuliana Pop)

Sunt suflete ce-n adierea vântului hoinar,
Nu-şi pierd in nici o clipă strălucirea,
Şi suflete ce-n veci nu au habar,
Şi rătăcesc nemaigăsind menirea.
(64.Sodolescu Madalina)

Sunt santinela ceasului din urmă,
Veghind un vis ce tragic se destramă
Când scrumul de pe gânduri îl mai scurmă
Doar timpul care cere vieții vamă.
(65.Rely Tarniceri)

Sunt un zefir ce alinta blând pe roşul mac,
Făcându-l să se încline, să se fâstâcească !
La gândul ca va fi dus diseara la conac ,
Ofrandă dragoste-i ce stă să înflorească.
(66.Elena Doina Campeanu)

Sunt om.O alchimie de-atomi sub curcubeu,
Supus mereu ispitei de-a întreba mereu:
Sunt om? dualitate de sfânt şi fariseu…
Mă regăsesc in toate. Şi Cer si Iad sunt eu.
(67.Greendorfyn Green)

Sunt Luceafărul ce-ncet încet apune,
Sunt tot ce nu am vrut să fiu şi-am fost
În suflet port durerea ce vrea sa mă cunune,
Cu tot ce am vrut să fiu şi nu am fost.
(69. Alin Chirac)

Sunt vorba cea dulce din doine şi vers
Şi toamna ascunsă în poamele coapte,
Sunt valul şi ţărmul şi sunt Univers,
Iubire şi ziuă şi rugă în noapte…
(70.Petre Violeta)

Sunt lanul cuptorului vatra
Caldura din dor si lumina
Un suflet prin viata ce-si cata…
Tarziul apusului cina!
(71.Sergiu Ciurtin)

Sunt străjerul porţilor închise
În ziduri ce mustesc a nemurire
Temnicer despot de dor şi vise
Săpate-n patimi foc şi neiubire!
(72.Alimpe Pieptosu)

Sunt doar un copil si sufletul mi-e atat plin…
Mintea-mi zburda printre adevaruri fara de raspuns,
Inima-mi tresalta la pasiuni ce n-au apus,
Iar viata mi se pare un vis de nepatruns.
(73.Pictura Sentimentelor)

Sunt astăzi lutul ce-a dat versul,
Iar mâine, praful ce m-aștern,
Dar în caietu-i, Universul
Va pune-n stele-acest poem.
(74.Dori Lederer)

Sunt multe in lume, pe pamant
Dar noi traim asa putin…
Cu ochii inlacrimati, suspin
Mi-ar fi placut sa fiu acolo, dar…nu sunt.
(75.Sorin Baboi)

Sunt Romanul sarman ce se zbate,
Intre doua pensii minimale,
Intr-o lume plina de pacate,
Sunt Romanul fara de parale.
(76.Condratovici Gigi)

Sunt calator pe acest pamant
Din palma mi-anflorit speranta
Doar dragoste azi simt
Sunt doar izvor numit viata.
(77.Hathazi Ildiko-Emi)

Sunt un zefir ce alinta bland pe rosul mac,
Facandu-l sa se incline, sa se fastaceasca !
La gandul ca va fi dus diseara la conac,
Ofranda dragostei ce sta sa infloreasca.
(78.Elena Doina Campeanu)

Sunt picatura mea de sange…
Sunt viata ce prin vene curge…
Sunt rosul ce se-aprinde-n soare…
Sunt Macul…pata de culoare…
(79.Bogdan Nicolae)

Sunt un vis neatins
Ce caută o formă,
In viața cu suflu tot mai stins,
Din ce în ce mai diformă.
(80.Gabriela Popescu)

Sunt luceafarul noptilor tale
Ce cu lumina te-nvaluie.
Sunt ceea ce ai vrut sa-ti fiu…
Regina visurilor tale.
(81.Camelia Camy)

Sunt visul mamei mele
Sunt sensul vietii ei…
Sunt steaua ce oricand
Ii luminez in gand.
(82.Ada Adutza)

Sunt lângă tine, îţi sunt dator
Să mă ridic dintr-un abis şi să-ti dedic
Măcar un vers, spre Univers, popor român,
Sunt doar un OM şi te iubesc!
(83.Angelica Stanciu)

Sunt dorul din tarana
Ce-ai plamadit in palma ,
Da-mi Doamne-n dar lumina
Iubirea-mi sa n-adoarma !
(84.Floarea Dogaru)

Sunt om frumos, sunt umbra plina,
Sunt cale ce nu vrea sa stea…
Pacat mi-e marul din gradina
Si gandul ca e viata grea…
(85.Dana Burghel)

Sunt scanteie de dumnezeire
Ce a uitat de libertate
Si-ntreb mereu a dumirire
De viata mea are dreptate.
(86.Burghel Cristian)

Sunt începutul şi sfârşitul
Sunt alb şi negru totodată,
Sunt marea-ntinsă şi pământul
Sunt lună, soare, laolaltă!
(87.Nicolae Saratean)

Suntem tarana-n chip de Dumnezeu,
Ce-si cauta implinirea…
Si crestem ociland mereu,
Visand sa fim una cu Lumina.
(88.Lucian Grec)

Sunt trandafiri ce ii lasam
In urma noastra tematori,
Sperand ca-n cale ne apare
Un alt ghiveci, frumos de flori.
(89.Rodica Maria Nastasoiu)

Sunt zambetul la purtator
Cu vise-n prafuri de safire
Cu inima plina de dor
Si sufletul ars de iubire!
(90.Soficaru Alexandru)

Sunt sunet trist de vioara,
Sunt nectar de lacrimioara,
Sunt ulcior insetat de izvor,
Sunt un val in cautarea unui dor!
(91.Mirela Leahu)

Sunt lacrima ce susura pe-obraz
Dand mana sufletului sters,
Sunt taina cea fara sfarsit,
Durerea ce te-apasa-n mers.
(92.Alin Aladdin)

Sunt o pasare de aur ce aripa-si deschide-n soare,
Nu sunt mareea de lumina a zorilor iviti din mare,
Sunt acord de lira sfanta atinsa-n zborul lui de-un inger,
Nu sunt nici astru, nici cometa, pentru a sclipi in resemnare.
(93.Anca Larisa)

Sunt fructul copt al vremii de poveste,
Născut târziu, în mângâieri de ploi…
Am prins nuanţă brusc – fără de veste –
Şi vreau să mă împart la cifra doi.
(94.Dan Sirbu)

Sunt visul întors din Hobița
Și gândul plecat din Albița
Sărut pe un ,,Cap de copil”
Privesc ,,Infinitu”-n delir.
(95.Nicolette Orghidan)

Sunt ceea ce sunt,
Si daca n-as fi, cine ar plange?
Sunt aici, acum, iar maine voi fi,
Acolo departe.
(96.Simona Adonicioaie)

Sunt Universul ce-n sine se rasfrange
Si-n radacina versului sta rana
Se naste-n mine drum de seva si de sange
Cândva chiar timpul va numi icoana.
(97.Cati Gavril)

Sunt vânzătorul de iluzii
Ştiu, cererea e nesfârşită
Vă vând nimicul în confuzii
Iar pentru plată, accept mită.
(98.Delia Stăniloiu)

Sunt cel ce-și caută sinele
Luând de la alții ce-i bun și-nverzește
Dar voi alunga mereu ielele
Care usucă iarba ce crește.
(99.Petre Anghel)

Sunt eu, sunt tu, sunt voi, sunt ei,
Sunt soare, sunt pământ, sunt cer,
Sunt verde crud, sunt efemer,
Sunt scris, sunt foaie, sunt condei…
(100.Bunget Marin)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Sunt lumina de gând ţâşnind peste lume
    frântură de poveste în clepsidra mării
    când clopotele toate au tăcut
    brodând sclipiri de lună în lacrimile zării…

Comments are closed.