Autobuz etajat cu panoramă pentru turiști, pe ruta Brașov – Poiana Brașov

0
2.357 vizualizari
views

Ultima fiță pentru turiștii care vor să respire aer curat și să admire peisajul până în Poiana Brașov, este autobuzul etajat. Începând cu 15 august, autobuzul etajat, care a fost preluat de operatorul de transport de la Consiliul Județean, va circula pe linia 20, care asigură legătura între Brașov și Poiana Brașov. ,,După preluarea autobuzului de la CJ, am avut mai multe discuții cu reprezentanții RAT cu privire la modul de utilizare a acestui autobuz. Având în vedere faptul că nu îl putem utiliza strict în scop turistic, pentru un tur al orașului, din cauza gabaritului, consider că utilizarea lui pe linia de Poiană îmbină activitatea turistică cu nevoile de transport. Astfel le oferim ocazia turiștilor și brașovenilor să se bucure de orașul văzut de sus, în zona de belvedere, de aerul curat, dar și de un mijloc de transport mai deosebit”, a declarat primarul George Scripcaru.

Precizări RAT Bv: Autobuzul va fi pus in circulatie pe linia 20 (Livada Postei – Poiana Brasov) din data de 15 august și va circula in zilele de sambata si duminica, in zilele de sarbatori legale, precum si in zilele in care se inregistreaza cerere pentru acest traseu. Va circula in perioadele in care vremea va fi favorabila, daca va ploua, nu va fi permis accesul in partea de sus a autovehiculului.
Plecari din Livada Postei: 9.20, 10.20, 11.20…. 18.20.
Plecari din Poiana Brasov: 9.50, 10.50, 11.50…. 18.50.
Dupa ce a fost primit de RATBV a trecut prin mai multe operatiuni de revizii si reparatii, astfel ca acum corespunde din toate punctele de vedere pentru desfasurarea acestei activitati.
La etajul superior nu se permite calatoria in picioare si este obligatorie centura de siguranta.
Se vor folosi aceleasi bilete / abonamente ca si pentru celelalte autobuze de pe linia 20.
Autocarul este marca Irisbus, are 12,1 m lungime si 3,9 m inaltime.
Are podea joasa pe toata lungimea, fiind usor accesibil pentru toate categoriile de calatori. Are 88 de locuri: 76 pe scaune si 12 in picioare.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic