Artă contra pet-uri, idee inedită a ecologiștilor la maialul codlean

0
1.473 vizualizari
views

Ecologiștii din Codlea au avut duminică, 20 septembrie 2020, în zona Maial, o acțiune inedită de conștientizare a populației privind Pet-urile și dozele de bere aruncate la întâmplare în zonele limitrofe ale Codlei, acțiune care a purtat numele „Artă contra Pet-uri”.

Deși evenimentul nu a fost mediatizat cu surle și trâmbițe la fel cum a procedat o altă formațiune politică pentru ecologizarea Ștrandului Codlea, în jurul ecologiștilor s-au strâns zeci de codleni curioși și responsabili totodată, care au luat parte la acțiune. Care a fost ideea ecologiștilor?

În zona Maial Ecologiștii din Codlea, împreună cu artistul Adrian Bighei, candidat la funcția de consilier local din partea Partidului Ecologist Român, au organizat un atelier de caricatură. Au fost oferite caricaturi personalizate tuturor celor care s-au prezentat cu Pet-uri, doze sau alte deșeuri din plastic sau hârtie adunate din zona Maialului și împrejurimi. În cele patru ore de acțiune s-a strâns o cantitate considerabilă de deșeuri, participanții fiind entuziasmați de acțiune și de caricaturile primite în schimb.
Alături de Adrian Bighei au participat membrii simpatizanți ai Partidului Ecologist Român și actorul Toni Ionescu, el fiind îndrumătorul cetățenilor în colectarea deșeurilor. Acțiunile vor continua și în alte zone cu potențial turistic, sperând ca, în acest mod,  să fie sensibilizați cetățenii sau turiștii din aceste zone.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic