Albert Ziegler pionier al aviației mondiale – aniversarea a 98 de ani de la zborul deasupra Codlei

6
2.624 vizualizari
views

Se împlinesc 98 de ani de când codleanul Albert Ziegler a stabilit recordul de altitudine  prin zborul său deasupra Măgurii din 19 octombrie 1913, în timpul căruia a reușit performanța de 3000 de metri, remarcabilă pentru acea perioadă de pionierat, constituind un punct marcant în istoria mondială a aviației.

Performanțele sale nu s-au limitat doar la stabilirea recordului de altitudine, Albert Ziegler fiind printre primii constructori de aparate de zbor din Transilvania și cel care a revoluționat construcția avioanelor, inovația sa aripa în V fiind folosita azi la majoritatea aeronavelor.

Albert Ziegler s-a născut într-o familie de țărani sași din Codlea, la 9 aprilie 1888 și a copilărit pe Langgasse (str. Lungă), unde a avut primul contact cu lumea aviației atunci când a descoperit că umbrela cu care se juca pe șură a planat când a scăpat-o din mână. Mai târziu se spune că a construit primul planor folosind două umbrele ale tatălui său. A intrat în contact cu lumea tehnicii după terminarea școlii primare când a învățat meseria de lăcătuș la Brașov. Încă de pe timpul uceniciei s-a  remarcat prin interesul acordat telegrafiei și a lucrat la un motor care trebuia să funcționeze fără benzină, proiect pentru care Camera de Comerț și Meserii din Brașov i-a acordat un premiu.

Dornic de a învăța lucruri noi a plecat în Elveția, Anglia și în Franța pentru o perioadă de doi ani unde a lucrat și s-a instruit în domeniul motoarelor. În  anul 1908 a început cu adevărat munca în domeniul aviatic la Berlin, completându-și studiile tehnice și definitivând o serie de proiecte precum un automobil anfibiu, un avion și motoare premiate la concursuri internaționale.

În anul 1911 s-a mutat în Germania pentru a-l asista pe prințul Sigismund von Preussen la construirea unui planor şi este angajat de constructorii de aeroplane Rumpler, Wright şi Garuda.

În luna aprilie a anului 1912 firma Siemens-Schuckert i-a donat un atelier, scule și un motor de 50 cai putere, folosit de Albert Ziegler la construcția primului său avion monoplan, cu care a susținut în iulie 1913 examenul de pilotaj și zboruri demonstrative. Inovația pusă în aplicare la construcția avionului a fost aripa în V, care a modificat aerodinamica, crescând astfel manevrabilitatea. Noutatea a fost remarcată și apreciată de specialiști, presa vremii numind creația ,,Pfeilflugzeug”(avion săgeată).

Spre sfârșitul anului 1913 Albert Ziegler s-a întors în Codlea și a obținut o donație de peste 15000 coroane din partea prietenilor și a unor afaceriști, suma fiind folosită pentru obținerea unui avion monoplan Etrich-Eindecker pe care a  montat un motor Mercedes de 120 cai putere.
Cu acest avion, la data de 19 octombrie 1913, la șase săptămâni de la accidentul lui Aurel Vlaicu, a zburat peste Codlea și Măgura Codlei, stabilind un nou record mondial  de 3000 m altitudine.

După aterizare codlenii au organizat o serbare iar Ziegler a fost purtat pe sus de mulțimea entuziasmată și încununat cu frunze de stejar.

Până în iunie 1914 a efectuat 90 de zboruri demonstrative din care 35 cu pasageri, serie care culminează cu o aterizare forțată  în apropiere de Sighișoara, în timpul căreia avionul a suferit ușoare stricăciuni, remediate ulterior de Ziegler.

În data de 28 noiembrie 1913, a susținut examenul pentru licența de pilot și constructor de avioane, pe aerodromul Johannistal din Berlin revenind apoi în Transilvania.

În zilele de 4 și 7 decembrie 1913, au urmat zboruri demonstrative la Sibiu unde s-a adunat o mulțime impresionantă pentru a-l urmări.

În timpul primului Razboi Mondial, Ziegler  a lucrat ca șef al echipei de piloți de încercare al uzinei aeronautice din Lloid, Austria și ca instructor de zbor în Germania. 

În afara activității prezentate punctual, Albert Ziegler a construit mai multe serii de planoare pe care le-a lansat și pilotat la periferia Codlei, în locul numit azi Poligon. De asemenea a construit planoare care au intrat în dotarea primei școli de pilotaj de la Sânpetru dar și pentru alte școli similare nou apărute în țară.

Viața și activitatea lui Albert Ziegler sunt curmate de moartea sa, survenită în circumstanțe neelucidate în anul 1946 în localitatea Halle din Germania.

Activitatea sa nu a rămas fără ecou, meritele fiindu-i recunoscute de specialiștii și presa vremii dar și de istorici, acestia din urmă clasându-l printre primii o sută pionieri ai aviației.

În orașul Codlea există o stradă cu numele acestui pionier al aviației mondiale.
În memoria personalității lui Albert Ziegler, Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei intenționează să organizeze o întrunire anuala ă aeromodeliștilor. Vom reveni cu detalii în preajma evenimentului.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

6 COMENTARII

  1. […] un punct marcant in istoria mondiala a aviatiei, notează intr-un articol biografic excelent codlea-info, sub semnătura lui George […]

  2. […] Albert Ziegler s-a nascut intr-o familie de tarani sasi din Codlea, la 9 aprilie 1888 si a copilarit pe Langgasse (str.Lunga), unde a avut primul contact cu lumea aviatiei atunci cand a descoperit ca umbrela cu care se juca pe sura a planat cand a scapat-o din mana. Mai tarziu se spune ca a construit primul planor folosind doua umbrele ale tatalui sau. A intrat in contact cu lumea tehnicii dupa terminarea scolii primare cand a invatat meseria de lacatus la Brasov. Inca de pe timpul uceniciei s-a remarcat prin interesul acordat telegrafiei si a lucrat la un motor care trebuia sa functioneze fara benzina, proiect pentru care Camera de Comert si Meserii din Brasov i-a acordat un premiu.(Citeste continuarea…) […]

  3. Impresionant, la doar cativa ani de la reusitele fratilor Montgolfier, Otto Lilienthal si Traian Vuia…

    O initiativa laudabila, sper sa poata fi realizata.

  4. […] Taguri albert ziegleraviatie brasovaviator brasovbrasovcodleastiri brasov Astăzi se împlinesc 124 de ani de la naşterea unuia dintre pionierii aviaţiei din România şi din Braşov, Albert Ziegler, reaminteşte codlea-info. […]

  5. […] Albert Ziegler s-a născut într-o familie de țărani sași din Codlea, la 9 aprilie 1888 și a copilărit pe Langgasse (str. Lungă), unde a avut primul contact cu lumea aviației atunci când a descoperit că umbrela cu care se juca pe șură a planat când a scăpat-o din mână. (vezi detalii aici) […]

LĂSAȚI UN MESAJ