Accident rutier în județul Brașov. Un bărbat a decedat și alte două persoane se află în spital

0
1.687 vizualizari
views

Un accident rutier, grav, a avut loc în Zărnești luni, 20 noiembrie 2023.

Un şofer de camion s-a înecat cu o bomboană în timp ce conducea şi a scăpat de sub control maşina, care a intrat pe trotuar şi a spulberat trei oameni, pe o stradă din Zărneşti. Unul dintre pietoni, un preot catolic, şi-a pierdut viaţa.

„Cu privire la accidentul de circulație, produs la data 20.11.2023, în orașul Zărnești, județul Brașov, accident în urma căruia 3 persoane au fost accidentate, vă comunicăm următoarele:

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11.20, un bărbat în vârstă de 53 de ani, conducător al unei autoutilitare, în timp ce conducea vehiculul pe strada M.I. Mețianu, din orașul Zărnești, pe fondul unor alte preocupări (cauză determinată până la acest moment) ar fi pătruns și rulat parțial pe trotuar, zonă unde a acroșat două persoane care efectuau lucrări de reparații la un imobil și o alta care circula pe trotuar.

În urma incidentului, cele trei persoane surprinse de autovehicul au suferit leziuni corporale și au fost transportate la o unitate medicală de urgență pentru sprijin de specialitate.

Ulterior, din cauza leziunilor produse, una dintre persoanele accidentate, un bărbat în vârstă de 72 de ani, a decedat.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, infracțiuni cercetate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând a se stabili, cu exactitate, toate condițiile și circumstanțele în care a avut loc accidentul”, potrivit I.P.J. Brașov.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ