“Cea mai gravă stare de a te văita este atunci când povesteşti altora secretele trăirii familiale”
Grijile cotidiene ne copleşesc cu fiecare zi. Alergăm năuci după o pâine, cea de toate zilele, ne spetim la locurile de muncă şi ridicăm neputincioşi din umeri când progeniturile ne cer un ban pentru şcoală, iar prin portmoneu bate vântul. Mulţi dintre locuitori muncesc la negru la un al doilea loc de muncă sau desfăşoară diferite activităţi pe cont propriu. Sacrificiul pe care aceştia îl fac este mare. Din dorinţa de a obţine şi alte venituri care să satisfacă necesarul unui trai decent, neglijăm deseori alte aspecte ce ţin de buna convieţuire şi întelegere cu cei apropiaţi.
Coada de la chioşcul din centru, acolo unde în fiecare dimineaţă poţi găsi covrigi calzi, m-a făcut să mă întreb dacă pentru omul de rând o bucată de aluat copt cât să îţi ajungă pe o masea nu a luat locul micului dejun. Doar pe vremea lui Ceauşescu am mai văzut astfel de cozi, însă acestea erau la fructe exotice în perioada sărbătorilor.
Restaurantele din oraş sunt mai tot timpul goale, barurile şi cluburile adună cu greu o mână de petrecăreţi care stau cu un suc sau o apă plată la masă, având aceleaşi haine second-hand. Am renunţat să mai mergem la teatru sau film, la un spectacol bun. Piscinele au devenit un lux, iar shopping-ul îl realizăm doar la sfârşit de săptămână pentru a ne clăti ochii, nu pentru a ieşi din supermarket cu plasele pline.
Una peste alta, nu ne mai rămâne decât să visăm la anii care au trecut, când lucrurile mergeau mult mai bine şi să nu ne pierdem speranţa. Însă doar visând, nu vom realiza niciodată nimic. La fel cum cei care trăiesc din amintiri şi se complac în situaţia actuală sunt doar nişte oameni morţi.
