Trei parcele de padure cvasivirgina din cadrul Sitului Natura 2000 ROSPA 0037 Dumbravita-Rotbav-Magura Codlei au fost total exceptate de la lucrari silvice si de exploatare forestiera
Aria Magura Codlei face parte din Sitului Natura 2000 ROSPA 0037 Dumbravita-Rotbav-Magura Codlei, care se afla in custodie parteneriala, din care face parte si SOR – Sucursala Brasov.
Din cadrul acestei arii, sunt vizate pentru protectie totala trei parcele de padure ce totalizeaza cca. 190 ha, administrate de Ocolul Silvic Codrii Cetatilor Codlea, proprietar fiind Municipiul Codlea.
Acestea sunt arborete naturale de fag cu varste de peste 100 ani, pluriene (toate clasele de varsta), dezvoltate pe un sol scheletic calcaros cu roca la suprafata si stancarie pe cateva portiuni, avand inclinare mare (35 – 40 grade).
Valoarea conservativa consta in cateva caracteristici ale padurii:
- padure virgina / cvasivirgina, intacta in cea mai mare parte sub raportul interventiilor sau activitatilor antropice, ultimele parcele cvasivirgine din zona Codlei
- cuprinde arbori de fag (Fagus sylvatica), dar si alte specii foioase (frasin, paltin), batrani, scorburosi, rupti, uscati partial sau total si lemn mort pe sol, ca elemente fundamentale intr-o padure naturala
- flora si fauna specifice, nealterate si bine conservate
- specii de animale de interes comunitar si conservativ, unele cu populatii insemnate raportat la suprafata respectiva: ciocanitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocanitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocanitoarea neagra (Dryocopus martius), muscarul mic (Ficedula parva), muscarul gulerat (Ficedula albicollis), huhurezul mare (Strix uralensis), buha (Bubo bubo), ierunca (Bonasa bonasia) etc.
- posibilitatea incadrarii lor ca Paduri cu Valoare Ridicata de Conservare (PVRC), conform criteriilor specifice (Stancioiu, 2008).
Ca urmare a cererii si a unei documentatii intocmite de SOR – Sucursala Brasov catre proprietarul padurii, Consiliul Local al Municipiului Codlea a aprobat exceptarea de la lucrari silvice si de exploatare forestiera a celor trei parcele. Desigur, este necesara compensarea proprietarului pentru pierderile financiare datorate acestei hotarari, acesta fiind un subiect care trebuie reluat si accentuat in discutiile ONG-urilor de mediu cu institutiile responsabile.
Consideram ca a fost realizat un pas important in conservarea reala a acestui sit, in ciuda presiunilor, mentalitatilor si societatii in care traim. Exemplul de fata poate fi incercat si urmat si in alte situri.
Conf. dr. ing. Dan Traian Ionescu, Coordonator SOR Sucursala Brasov
In sfirsit si vesti bune!!!
din ce unghi facuta fotografia din reportaj? cu ce obiectiv? si a fost prelucrata? chiar este poza cu codlea (lantul muntos din spate- stanga ma deruteaza)?
Fotografia este facuta in 2009 de la poalele Magurii, iar faptul ca se vede orasul a fost posibil datorita zonei proaspat defrisate atunci in 2009, aparat SONY A350 DSLR , si da a fost accentuate culorile, dar si scos in evidenta orasul … macar la asta ma pricep si eu 🙂
Comments are closed.