Maria și Răzvan, doi polițiști, părinți adoptivi pentru șapte cățeluși

0
212 vizualizari
views
Maria si Răzvan sau, dacă este să asemănăm imaginea cu filmul „101 dalmațieni”, au devenit părinții adoptivi a 7 cățeluși, care acum beneficiază ce cele mai bune îngrijiri, pentru că cei doi sunt polițiști și medici veterinari în același timp.
Povestea celor 7 cățeluși începe cam așa:
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, au primit o sesizare cum că, într-o dubă, care a fost lăsată cu avarii câteva zile pe un câmp și adusă ulterior la service, s-ar afla abandonați mai mulți cățeluși. Aceștia au fost descoperiți doar în momentul în care vehiculul a fost coborât de pe platformă, iar zgomotele micilor animale speriate i-a făcut pe muncitori să îi descopere într-o pungă din plastic. Pentru că angajații unității nu cunoșteau proveniența și împrejurările în care cățeii au ajuns în caroseria vehiculului, au anunțat POLIȚIA ANIMALELOR.
Imediat cei doi polițiști – medici veterinari, s-au deplasat în locul indicat și le-au acordat cea mai bună asistență micilor animale, care se aflau în pericol de îngheț, dar și de înfometare.
Maria și Răzvan sau Roger și Anita (mergând mai departe cu firul poveștii) ne-au transmis că acum cei 7 cățeluși sunt niște mâncăcioși desăvârșiți, iar o asociație de profil urmează să le ofere toată atenția.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ