GREVĂ de avertisment în Educație, între orele 11:00-13:00. Profesorii amenință că îngheață anul

0
129 vizualizari
views

Este oficial! Profesorii au decis să intre în grevă generală din cauza salariilor mici și a măsurilor de austeritate! Prima etapă va fi o grevă de avertisment care va avea loc astăzi. Profesorii nu vor preda între orele 11 și 13 și fac apel la părinți să țină copiii acasă de pe data de 22 mai când va fi declanșată greva generală. Mai mult, anul școlar ar putea fi încheiat chiar la finalul acestei luni, iar examenele naționale ar putea fi amânate sau chiar anulate.

O reacție a venit și din partea ministrului Educației. Ligia Deca susține că va face tot posibilul pentru ca profesorii să ajungă la o salarizare decentă.

Aproximativ 15 mii de angajați din învățământ au protestat din cauza salariilor mici. Cum Guvernul nu a găsit soluții pentru problemele din sistem, vor acum să facă grevă generală. Pentru început, profesorii au decis ca pentru două ore să nu țină orele.

Procentul de greva este de 71,29% din totalul membrilor de sindicast„, a afirmat presedintele FSLI Simion Hancescu.

Sindicaliștii atrag atenția că mulți dintre angajați nu au ajuns cu salariul la nivelul de bază prevăzut în lege, iar un profesor debutant câștigă puțin peste 2.000 de lei, sumă cu care nu poate acoperi cheltuielile de zi cu zi.

Nu mai putem accepta sub nicio forma să fim umiliți, să ni se mențină un statut social care nu este corespunzător importanței acestei profesii mai mult decât nobile„, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret.

Iar pe data de 22 de mai va fi declanșată greva generală. Asta înseamnă că anul școlar s-ar putea încheia la finalul acestei luni, iar examenele naționale ar putea fi amânate sau chiar anulate.

Greva generală care va fi declanșată pe data de 22 mai înseamnă încetarea activității. Fac un apel către părinți să înțeleagă și recomandăm în același timp să țină copiii acasă. Nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. Există riscul să se dea peste cap examenele naționale. Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților„, a mai spus Hancescu.

Vom face tot ce ne sta nouă în putință pentru ca discuțiile pe revendicările cadrelor didactice să fie rezolvate cu succes la ceea ce ei își doresc, adică o salarizare decentă„, a spus ministrul Educatiei Ligia Deca.

Sindicaliștii mai spun că vor face grevă generală până când le vor fi soluționate cererile.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic