Impozit suplimentar de 16% pentru salariile mari, din 15 mai

0
120 vizualizari
views

În cadrul Guvernului se discută măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar măsurile ar urma să fie trecute fie prin OUG, fie prin proiect de lege în Parlament.

Ultimul scenariu de lucru ajuns pe masa premierului Nicolae Ciucă este cel care prevedere impozitarea cu 16% pentru salariile care sunt mai mari decât cel al președintelui. Se va impozita doar aceea parte din salariu care depășește salariul președintelui, ne-au precizat surse guvernamentale. Această măsură ar urma să fie adoptată prin OUG și ar urma să intre în vigoare de pe 15 mai.

De asemenea, tot prin OUG se va decide și înghețarea salariilor, o măsură care ar putea să intre în vigoare de pe 15 mai.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Iași că Ministerul Finanțelor lucrează deja la o analiză privind supraimpozitarea cumulului de venituri pensie-salariu al lucrătorilor la stat, dacă acesta depășește salariul Președintelui României. Această analiză nu va fi gata, a precizat premierul, înainte de 1 mai. „Nu discutăm despre supraimpozitare, ci de impozitarea anumitor venituri. Ideea de bază a fost impozitarea celor care au salarii mai mari decât al Președintelui. Așteptăm să se vină cu măsura, așteptăm analiza Ministerului Finanțelor”, a spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Varianta supraimpozitării veniturilor care depășesc salariul președintelui a apărut public după întâlnirea de luni seară a liderilor coaliției de guvernare.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că măsurile pregătite de Executiv nu fac altceva decât să reducă şi să amâne acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare, din domenii precum bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier, fără a se atinge de serviciile medicale, de educaţie, de reducerea veniturilor salariaţilor.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că la Iaşi a primit întrebări privind clarificarea unor aspectelor fireşti legate de acele discuţii privind cheltuielile publice.

Premierul Ciucă insistă că nu se reduc salariile bugetarilor

Cu toată responsabilitatea, aşa cum am făcut-o şi anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel şi anul acesta, nu facem altceva decât să luăm acele măsuri ca să asigurăm stabilitatea bugetară şi să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare”, a spus şeful Executivului.

El a precizat înaintea şedinţei de Guvern: ”Prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare. Am făcut specificaţiile necesare privind domeniile, respectiv bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier şi alte cheltuieli care trebuie foarte bine gestionate fără a ne atinge de serviciile medicale, de educaţie, fără a ne atinge de reducerea veniturilor salariaţilor şi asta doresc să fie foarte clar înţeles de către toată lumea”.

Premierul a precizat că avem nevoie de acest echilibru şi în anul 2023. ”Aşa cum am menţionat, cifrele pe care le avem astăzi pe masă, legat de anul 2022, ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creştere economică, stabilitate, au făcut ca România să fie cea mai stabilă ţară din regiune şi ne creează perspectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creştere economică şi să asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare”, a mai spus el.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, creditat cu această idee, afirmă că interzicerea cumulului pensie-salariu ar putea fi neconstituțională și că soluția mai sigură ar fi cea de supraimpozitare. „Dacă prin acel cumul depășești, de exemplu, salariul brut a Președintelui, care e aproximativ 25 de mii, e normal să vii, dacă e constituțional, cu o impozitare suplimentară. Sunt două venituri, amândouă de la bugetul statului.”

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic