Autoritatea pentru Reformă Feroviară, companie din subordinea Ministerului Transporturilor, a semnat vineri, 16 septembrie 2022 contractul pentru achiziția a încă 17 trenuri electrice noi de lung parcurs de la Alstom, practic o suplimentare a contractului semnat în martie pentru primele 20 de unități scriu cei de la economedia.ro.
Se activează, astfel, o clauză a contractului din martie care permite suplimentarea comenzii cu încă 17 rame electrice, investiția totală urmând să ajungă la 3,7 miliarde lei, fonduri europene, potrivit unui anunț ARF.
Serviciile de mentenanță sunt garantate pentru 15 ani, perioadă care poate fi dublată la 30 de ani, durata normală de funcționare a trenurilor. Sunt primele trenuri electrice noi pe care România le cumpără după aproape 20 de ani, de la achiziția automotoarelor „Săgeata Albastră”.
Rutele pentru trenurile Alstom, de lung parcurs:
București Nord – Constanța
București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
București Nord – Brașov – Cluj
Brașov – Deda – Cluj
București Nord – Brașov
București Nord – Iași
București Nord – Suceava
București Nord – Galați
București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
Cluj – Timișoara
Cluj – Suceava – Iași.
Pe lângă cele 37 de rame de lung parcurs, ARF așteaptă până pe 26 septembrie depunerea ofertelor la al doilea contract pentru 20 de trenuri noi de lung parcurs (RE IR 2) și tot pe 26 septembrie este termenul limită pentru depunerea ofertelor la contractul pentru 62 de trenuri Regio, de scurt parcurs.
Rute propuse pentru cele 62 de rame Regio:
Trenurile vor circula pe rutele stabilite prin contractul de consultanță încheiat cu Banca Europeană de Investiții:
• Lot. 1 (20 trenuri) – București N – Ploiești S – Adjud; Iași – Pașcani – Suceava; Bacău – Pașcani
• Lot. 2 (23 trenuri) – Brașov – Gheorgheni; Arad – Timișoara – Caransebeș; Huedin – Cluj – Bistrița
• Lot. 3 (19 trenuri) – București N – Ploiești V – Brașov; București N – Roșiorii; București N – București Obor / Fundulea; Constanța – Fetești.
Primele trenuri noi din comanda totală de 37 de unităţi vor fi livrate la sfârşitul anului viitor, urmând a intra în circulaţie în primăvara anului 2024, după finalizarea testelor.