Administratorii de pensiuni și hoteluri, amenințați de către prefectul Văsii. Semnal de alarmă tras de Marian Rasaliu, candidatul PSD Brașov la Camera Deputaților. Acesta critică modul în care sunt tratați proprietarii de hoteluri și restaurante din județul Brașov. În loc să fie susținuți, cei din HoReCa au parte de noi amenințări din partea autorităților.
”Deși asistăm la ”parastasul” firmelor din HoReCa din cauza măsurilor abuzive luate de Guvern și a lipsei granturilor promise, lucrurile nu se opresc aici. Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis ieri o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. Aceștia sunt practic ”amenințați” cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19.
„Având în vedere apropierea minivacanței de 1 Decembrie și a sezonului sărbătorilor de iarnă, reiterăm necesitatea respectării cu strictețe a măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Nerespectarea acestor măsuri reprezintă un risc epidemiologic major și atrage după sine răspunderea contravențională și, după caz, penală. De asemenea, poate duce la suspendarea activității operatorilor din turism care încalcă prevederile actelor normative referitoare la prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19!” este doar o parte din adresa trimisă de către prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii către administratorii structurilor de primire turistice din județ.
Instituția guvernamentală nu a înțeles nici acum că mediul de afaceri trebuie tratat ca un partener și nu trebuie amenințat. Pe perioada cât am fost prefect, am încercat să îi ajut cât am putut de mult pe operatorii economici. Vorbim totuși de motorul economiei, de firmele care plătesc taxe și impozite pentru a susține statul român și instituțiile sale. Cum să muști mâna care te hrănește? HoReCa trebuie susținută, nu hulită. Județul Brașov este un județ turistic a cărui economie va fi îngropată odată cu falimentul proprietarilor de hoteluri, pensiuni și restaurante. Cele mai recente date făcute publice de Direcția Județeană de Statistică Brașov sunt alarmante. În perioada ianuarie-septembrie 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, sosirile turiștilor în județul Brașov au scăzut cu 49,8%.
Românii nu trebuie să mai tolereze asemenea abuzuri venite chiar de la cei care ne conduc. Au închis școlile, restaurantele, piețele și acum s-au gândit să treacă și la dosare penale pentru cei din HoReCa?” a declarat Marian Rasaliu, candidat PSD Brașov la Camera Deputaților.
Articol comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Brașov
CMF: 11200020, executat de Zeiden Media Design SRL