Asociaţia pentru înfrumuseţarea Codlei sprijina campania ”Vama Verde”

0
2.006 vizualizari
views

Asociatia pentru infrumusetarea Codlei se alatura invitatiei Institutului Verde adresata romanilor aflați în vacanță la mare pe litoralul românesc de a  lua parte la campania „Vama Verde” și ii indeamna să semneze petiția ”Salvați delfinii din Marea Neagră” cu scopul de a salva speciile de delfini amenințate de braconaj, precum şi habitatul din zona costieră a Mării Negre. Cu ocazia lansării campaniei națíonale, Institutul Verde va organiza la Vama Veche de pe 15 august până pe 5 septembrie diferite evenimente. În Vamă, la cortul Institutului Verde de pe plajă (vizavi de terasa Bongo), vor avea loc concerte live, expoziții de fotografie, proiecții de filme documentare. Prima seară a concertat artistul Bogdan Ionel, alias Banderas, într-un show live de muzică folk și rock.

„Pentru că numărul delfinilor se împuţinează pe zi ce trece și pentru că nu putem rămâne indiferenți, pentru că delfinii sunt animale atât de inteligente încât ar trebui considerate ființe prin lege, Institutul Verde îi invită pe toți românii sensibili la actele de cruzime la care sunt supuse aceste animale inteligente să tragă un semnal de alarmă că lucrurile se pot întâmpla altfel atunci când vorbim despre natură în România,” declară Toni Momoc, membru fondator al Institutului, aflat zilele acestea la cortul IV din Vama Veche.

Zeci de exemplare din cele trei specii de delfini care populează Marea Neagră au fost descoperite anul acesta pe plajele româneşti. În 2010, au eşuat pe plajele dintre Sulina şi Vama Veche 72 de exemplare de delfini, iar în 2009 au fost descoperite 106 exemplare eşuate. Delfinii au murit fie pentru că s-au prins în plase de pescuit şi s-au înecat, fie în urma impactului cu ambarcaţiuni rapide cum ar fi bărcile cu motor, skijet-urile etc. “Acest tip de inconștiență trebuie să înceteze”, declară secretarul Institutului, Silviu Dumitru care adaugă că delfinii ar trebui tratați ca persoane de către dreptul pozitiv: „Noi considerăm că delfinii sunt egalii oamenilor.”

Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt: Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) şi Delphinus delphis (delfinul comun). Până astăzi au fost monitorizate în apele româneşti aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente în Marea Neagră.

Pe lângă participarea la fața locului, toți cei care nu ajung până pe 5 septembrie la Vama Veche  pot semna online petiția pentru salvarea delfinilor aici .

Pentru mai multe informatii va puteti adresa la biroul de presă al Institutului Verde, persoană de contact,  Silviu Dumitru, telefon: 0722.705.213  sau direct pe site-ul oficial al Institutului Verde.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic