Cred că această întrebare și-o pun toți părinții, copiii sau profesorii din gimnaziu și mă îndoiesc că se va găsi vreodată un răspuns.
Desigur că orice părinte își dorește tot ce este mai bun pentru copilul său: să aibă un serviciu mai ușor, program mai scurt, salariu mai mare ș.a.m.d. Ce nu se întrebă însă foarte mulți este dacă acel copil, viitor tânăr, își dorește aceleași lucruri ca și părintele sau dacă poate să facă acele lucruri. Când spun ”poate” mă refer la preferințe, la abilități, competențe sau capacități, fizice sau intelectuale. Când eram copil îmi doream să cânt în corul școlii (se numea ”corul vrăbiilor” – ”Spatzenchor”) dar nu mă luau pentru că eu cântam îngrozitor. Ar fi fost tare interesant ca părinții mei să mă dea la școala de muzică ca să devin bariton. În schimb mi-a plăcut matematica și m-am făcut programator.
Mi s-a pus de mai multe ori întrebarea, desigur corectă și pertinentă: ”De ce susții învățământul profesional tocmai tu, care ai studiat destul de mult? Dacă tu ai vrut să ajungi atât de departe de ce alții nu au voie să ajungă?”
Răspunsul este destul de complex dar , de obicei, spun :”Dacă cei ca mine nu ar studia atunci cine ar avea grijă ca alții, care au avut poate mai puțin noroc sau mai puțină voință, să aibă și ei unde să învețe?”
Este clar că, în orice loc al lumii, unii conduc și alții sunt conduși dar, atât unii cât și ceilalți trebuie să știe că niciunul nu este nici mai bun și nici de neînlocuit – este foarte simplu: niciunul nu poate trăi fără celălalt. Tocmai de aceea eu lupt pentru ca fiecare să își găsească rostul și locul lui în acest mecanism.
Aș dori să mă adresez:
- Copiilor (tinerilor) :
- dacă vă doriți să învățați o meserie să știți că a învăța o meserie (indiferent dacă ea este de sudor, frezor, mecanic sau medic), atunci aveți un țel clar în viață și o veți duce mult mai bine decât aceia care așteaptă ca să se întâmple ceva și nu fac nimic.
- a avea o meserie este ceva nobil și nicio meserie nu este rușinoasă – rușinos este să termini o facultate și să pleci la căpșuni în Spania sau, așa cum spune un coleg de-al meu, să împingi cutii pe la supermarket.
- totdeauna un om care știe cu adevărat să facă ceva (orice) va fi mai respectat decât unul care are mai multe diplome dar nu știe să facă nimic, oriunde în lume.
- Părinților:
- dacă copilul dvs este apt și dorește să învețe, ajutați-l să meargă la liceu/facultate/master, etc, în așa fel încât să devină ceea ce visează să devină.
- dar nu îl obligați să urmeze o cale care nu îi place, chiar dacă dvs credeți că știți mai bine decât el ce trebuie făcut.
- dacă vedeți că nu are rezultate prea bune în școala generală, la materiile de bază, îndrumați-l către o meserie. O meserie îl va elibera, îl va face să se simtă mai bine și mai util și nu îl va pune în situația îngrozitoare de a spune, după ce a eșuat la bacalaureat (jumătate dintre tineri NU promovează examenul de bacalaureat) și nu știe să facă nimic, la propriu și la propriu și la figurat.
- 500.000 de tineri din România nu au bacalaureatul luat, nu cunosc nicio meserie și nu muncesc – majoritatea nu primesc nici măcar ajutoare de la stat ci sunt pierduți undeva – vă doriți ca și copilul dvs să îngroașe aceste cifre? Chiar dacă sună brutal acesta este adevărul dar niomeni nu vi-l spune.
- Profesorilor:
- în primul rând toată stima pentru greaua meserie pe care v-ați ales-o. Însă răspunderea unui profesor nu se oprește atunci când copilul ”trece mai departe” ci atunci când aceste devine matur și se integrează în societate.
- profesorii au obligația și țelul să îi îndrume pe copii pe drumul care trebuie și să le spună părinților și atunci când un copil nu este pregătit pentru Șaguna. Profesorul/dirigintele este acela care ar trebui să aibă ca și obiectiv îndrumarea și nu acela de a spune: ”toți copiii mei s-au dus la liceu”. Nu cred că poate fi o mândrie să ai întâlnirea de 10 ani și să vezi că amjoritatea elevilor nu vin pentru că sunt plecați în străinătate. În ”afară” au plecat ori cei mai buni ori aceia care nu au reușit în țară.
- în Italia marea majoritate (covârșitoare) a bărbaților români lucrează în construcții, iar femeile lucrează la slujbe cum ar fi femeie de serviciu sau îngrijitoare de copii/bătrâni. Desigur că sunt ocupații absolut onorabile dar i-aș întreba câți dintre ei au învățat aceste meserii în școală? Câți au sutii medii sau superioare? Oare nu era mai bine dacă deveneau mecanici și lucrau aici? Sau lucrau acolo dar pe bani mult mai mulți.
Închei aici cu apelul să vă gândiți măcar și la varianta de a vă îndruma copiii către o școală profesională, unde să învețe o meserie care se caută oriunde în Europa și unde aveți asigurat un loc de muncă în mod automat. Școala Profesională Germană Kronstadt sau Colegiul Tehnic Simion Mehedinți vă așteaptă, fiecare cu meseriile sale.
A MUNCI NU ESTE O RUȘINE CI O ONOARE.
Dorin Șaramet,
Director Lingemann România,
Vicepreședinte al SPGK – Școala Profesională Germană Kronstadt,
Membru în Consiliul Director al Clubului Economic German din Brașov.
