Fiecare șofer care a tranzitat șoseaua Hălchiului știe că trecerea peste calea ferată din Codlea este un dezastru. Îți zdruncinai mașina din toate încheieturile. Trecerea era atât de proastă, încât exista riscul ca două mașini care trec simultan una pe lângă cealaltă să se atingă între ele din cauza balansului.
S-au făcut numeroase sesizări, iar în cursul zilei de 31 octombrie, o echipa de la CFR s-a apucat să remedieze problema. Șeful de lucrare spune că vor fi montate dale pentru trecerea la nivel plan, iar firma care se ocupă de asfaltări pe raza orașului va face trecerea peste calea ferată insesizabilă.
Lucrările celor de la CFR se încheie în această seară la orele 18:00