Este dilema multor codleni care ne-au asaltat cu această întrebare odată cu pregătirea pentru sărbătorile de iarnă.
Și dacă am depășit momentul brad natural sau artificial, lămurindu-ne împreună că vom avea în acest an unul frumos, din cetină, românul nostru de la poalele Măgurii și-a făcut de lucru cu mâna lui, căci nu-i așa, ce îți faci cu mâna ta se numește lucru manual, a confundat ziua României cu cea a Sfântului Nicolae, născocind cu mintea sa năstrușnică, dar totodată odihnită, că vom fi lipsiți de ghirlandele colorate și instalațiile de pom, și că, cel mai probabil, Moș Crăciun nici nu va veni la Codlea pentru că, fără luminițe, nu se poate simți spiritul sărbătorilor de iarnă. Și uite-așa, poveștile de iarnă au fost înghițite de povestea cu drobul de sare (dacă v-o amintiți), cea în care două femei buimace jeleau viața unui prunc ce avea să moară dacă bucata cristalizată ar fi căzut în moalele capului copilului. Mai de rușine ori minunându-se prea tare de stupizenia ăstora săraci cu duhul, cititorul și-a făcut o cruce mare cât o zi de post, înțelegând că și la Codlea se poate răsturna carul cu proști. Regulă general valabilă.
Acu`, Doamne, iartă-mă, când se vor aprinde luminițele în tărtăcuțele lor, se va lumina și Codlea, că zău așa, chiar și eu m-am săturat de orbecăiala unora!
Până atunci, am aflat că se vor monta ghirlande în promenadă, loc în care zidul cetății, stâlpii de iluminat și bradul vor avea podoabă de lumini. Nici grupul statuar ,,Nașterea pruncului Iisus,, nu va lipsi, cum nici de figurine fluorescente nu vom duce lipsă. Iar stâlpii de pe DN1 vor fi trași în perdele albastre. Tot ce trebuie să facă românul nostru este să aștepte răbdător pentru a putea fi plăcut surprins de momentul în care orașul va intra în spiritul sărbătorilor de iarnă. Și uite-așa, nici Moș Crăciun nu va lipsi, spre bucuria tuturor copiilor!
zvonuri, zvonuri, zvonuri
se aude de pe la colturi ca Codlea nu va avea nimic inpodobit nici pr DN1 ca e prea scump si nu sunt bani chiar de pe la persoanele ce inchiriaza acele decoratiuni pe stalpi sau dintre stalpi.
Pacat. 🙁
PANA LA URMA CAND SE APRIND,VINERi SAU SAMBATA SEARA ?????????
Comments are closed.