În perioada 17-19 mai 2013, la Biserica ,,Schimbarea la faţă” – Parohia 3 Codlea, vor fi aduse moaştele Sf. Ioan Botezatorul şi ale Sf. Apostol Andrei, cât şi o bucată din Sfânta Cruce.
Acest lucru este posibil cu credinţa şi din dragostea lui Cătălin Muntean pentru biserică, prin asociaţia civică ce îi poartă numele, cu binecuvântarea Mitropoliei Ardealului, a IPS Laurenţiu Streza şi încuviinţarea Patriarhiei Române, a Patriarhului Daniel.
Odoarele sfinte vor fi însoţite de către Mitropolitul Ambrozie al Durostorului – Bulgaria. În ziua de duminică, 19 mai, la slujbă va fi prezent şi IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Moaştele Sfântului Ioan Botezatorul
Moaştele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol, Bulgaria, au fost descoperite pe 28 iulie 2010 de o echipă de arheologi ce efectuau săpături pe insula Sfântul Ioan (Ivan), cea mai mare dintre cele cinci insule bulgare din Marea Neagră.
Cu această ocazie, mii de pelerini bulgari, precum şi turisti români, ruşi, germani, polonezi, cehi, care se aflau în vacanţă pe litoralul bulgar al Mării Negre, au participat la acest moment unic închinându-se la Moaştele Sfântului Ioan Botezatorul.
La scurt timp a fost consemnată şi o primă minune petrecută cu o femeie din Rusia, care, de teamă, îşi pierduse capacitatea de a vorbi, în urma unui atac terorist cecen din Moscova. Aceasta şi-a recăpătat graiul în chip minunat după ce s-a închinat la moaştele Sfântului Ioan Botezatorul.
[…] Citeşte mai multe >AICI< […]
Comments are closed.