Cadoul surpriză de ziua lui Cătălin Muntean

11
5.033 vizualizari
views

Nici prin gând nu i-a trecut lui Cătălin Muntean că mulți dintre apropiați ori amici, prieteni, colaboratori sau rude, dar și simpli cetățeni din Codlea, își vor da mâna și vor unelti o surpriză de ziua acestuia, 8 decembrie. Unui astfel de om, merită să-i mulțumești în fiecare zi pentru toate lucrurile bune pe care le face. Și nu sunt puține.

Cu permisiunea cititorilor și îngăduința sărbătoritului, am să încerc să zugrăvesc câteva din calitățile omului Cătălin Muntean.

Un om care, așa cum chiar el mărturisea, a plecat de jos și a muncit mult pentru a realiza ceva. Ambițios și tenace, cu eforturi supraomenești uneori, a știut să își maximizeze șansele de reușită pentru a ridica un imperiu. Cea care i-a fost mereu alături a fost familia, principala sursă de energie care i-a dat puterea de a continua. Corectitudinea, perseverența și loialitatea îi sunt calități care l-au propulsat ca lider și datorită carora și-a atras respectul celor din jur. Este un altruist, știe că pentru a primi trebuie să dai, iar atunci când o face este din toată inima. O filozofie de viață pe care am regăsit-o tot în cuvintele sale: ,,Dumnezeu a fost darnic cu mine”. Cătălin Muntean este la vârsta la care experiența acumulată, capacitatea de a vedea  lucrurile și de a înțelege nevoile oamenilor l-au făcut să ia o decize pe cât de nobilă, pe atât de grea: Să poarte responsabilitatea a 20.000 de suflete.

La mulți ani cu sănătate, Cătălin!

Cadoul surpriză (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

11 COMENTARII

  1. pai da……ce sa faca ovidiu…….un spot de un minut…..compilat in asa fel incat……cine vede video surpriza….nu mai are de facut decat sa se urce in masina si sa vina in codlea….poate sa si ramana acolo definitiv. O video surpriza excelent regizata, cu urari sincere si calde si finalizata cu acel „te iubim” in care toata caldura sufleteasca se concentreaza in doar opt litere.
    Felicitari.

    • In primul rand, va felicit Este de efect ideea cadoului filmat, m-am amuzat foarte tare. In al doilea rand as dori sa stiu cine e domnul din videoclip cu pupatul primarului pe obraji. Face toti banii daca pot spune asa. Nu in ultimul rand, multa sanatate si putere de munca domnului primar si traditionala urare LA MULTI ANI!

  2. Vă dorim ,

    Viață lungă în ani , plină de împliniri , să Vă fie punga grea și inima ușoară ,
    sănătate și bucurii .

  3. sint incintata de schimbarile din oras si va felicit pt incredere acordata codlenilor. meritati tot respectul domnu primar. la multi ani

  4. Sa ne traiesti Catalin! Sa iti dea Dumnezeu sanatate si putere sa poti face pentru orasul nostru drag ce ti-ai propus. Vio

  5. La multi ani d-le Catalin Muntean sanatate si tot ce va doriti , la cat mai multe realizari pentru orasul nostru. Cu respect Alexandru

  6. La multi ani inca odata Catalin si te felicit ptr inceputul de primar cu frumoasele realizari ptr orasul nostru. Si eu simt la fel ca cei de mai sus, cel mai bun primar care l-a avut Codlea. La mutli ani, sa fii sanatos sa poti duce tot ce ti-ai propus la bun sfarsit.
    PS: Buna idee ai avut Ovidiu, bravo.

Comments are closed.