Victoria educației pentru sănătate! Drumul de la opțional la materie obligatorie în școli

0
293 vizualizari
views

După ce a realizat consultări cu membri ai societății civile pe tema obligativității educației pentru sănătate în școli, deputatul PSD, Roxana Mînzatu anunță introducerea în legea educației naționale a unei noi prevederi, la articolul 65: „Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii elaborează o strategie privind educaţia pentru sănătate şi nutriţie până la data de 31 decembrie 2019. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învăţământ începând cu anul şcolar 2020—2021.”

Demersul legislativ a început în anul 2017 alături de reprezentanți ai societății civile din Brașov,  odată cu lansarea dezbaterilor legate de necesitatea includerii în cadrul programei școlare a unei materii obligatorii: Educație pentru Sănătate.

“În anul 2017, conform datelor furnizate de Inspectoratului Școlar Județean Brașov, la nivel național dar și la nivelul județului Brașov doar 6% dintre elevi optau pentru disciplina opțională numită Educație pentru Sănătate. La dezbaterea pe acea temă mi s-a comunicat că restul școlilor optau să utilizeze aceste ore ”opționale” mai degrabă pentru a aprofunda  cunoștințe la materii precum matematică sau engleză. În cadrul dezbaterii atitudinea aproape unanimă a diverșilor factori prezenți a fost că o viață mai sănătoasă pentru copiii noștri va începe doar dacă decidem să îi educăm în acest sens în școală”, a declarat deputatul PSD.

Astfel, mai mulți parlamentari au inițiat la finalul lui 2017 un proiect de modificare a legii educației naționale. ”După dezbaterea din 27 mai 2017, de la Brașov, eu am continuat dialogul cu cele 3 ministere responsabile – Educația, Sănătatea, Tineret și Sport. Am avut întâlniri cu conducerea Ministerului Educației Naționale alături de colega mea, doamna deputat PSD Maricela Cobuz, care este medic pediatru în Suceava, și am propus ca disciplina Educație pentru Sănătate să fie predată obligatoriu măcar o data în fiecare ciclu de învățământ – primar, gimnazial, liceal. A fost una din soluțiile care ținea cont și de dorința de a nu mai încărca orarul elevilor. În final, prevederea legală pe care o regăsim azi în legea 39/2018  oferă dascălilor, medicilor, specialiștilor în pedagogie și sănătate publică, timpul de a pregăti această materie care să fie oferită elevilor începând cu anul școlar 2020-2021. Mă bucur că este prevăzută explicit în lege implicarea Ministerului Sănătății” a declarat Roxana Mînzatu.

Deputata a adăugat că argumentele pentru susținerea caracterului obligatoriu al orei de educație pentru sănătate în școli sunt numeroase dar cel puțin 3 dintre acestea ies în evidență într-un mod îngrijorător și convingător.

“Principalele 3 argumente au fost atât statistici medicale cât și mărturii emoționante ale părinților și organizațiilor care lucrează pentru copii: 1 – numărul alarmant și în creștere de copii supraponderali, 2 – epidemiile dar și 3 – procentul mamelor minore din România. În cazul epidemiilor cred că dacă acționăm preventiv și îi învățăm pe cei mici norme de igienă și reguli de conduită privind sănătatea putem să limităm numărul cazurilor de îmbolnăviri și viteza răspândirii virușilor. În ceea ce privește mamele minore din România, iar datele Eurostat din 2016 ne plasează pe primul loc în Europa la categoriile de vârstă 10-14 ani şi 15-19 ani, cred că numărul lor e legat direct proporțional de educație. Nu în ultimul rând, conform datelor despre România ale Organizației Mondiale a Sănătății, unul din 4 copii de 8 ani are probleme de greutate şi unul din 10 suferă de obezitate”, a adăugat deputatul PSD.

Roxana Mînzatu consideră că la şcoală, unde copiii petrec mare parte din ziua lor activă, pot înțelege teme importante precum importanța mișcării, a sportului, a unui stil de viață activ, pot afla despre alimente bune pentru sănătate și efectele devastatoare ale alimentației greșite, efectele negative ale fumatului, consumului de alcool sau droguri, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ