Traseismul politic şi interesele de grup la Codlea

16
1.995 vizualizari
views

După ce la Codlea s-a ajuns în cazul candidaturii pentru funcţia de primar la o schemă de domeniul ştiinţifico-fantasticului şi anume 12 candidaţi, dovadă că politica se reinventează la Codlea, pe parcursul campaniei electorale iată că surprizele se ţin lanţ.

Unul din cele mai interesante fenomene politice locale a ajuns de departe conceptul de independent îmbrăţişat de Erwin Albu. Sub pretextul deschiderii spre colaborare ?! …termen care are cu totul alte conotaţii pentru distinsul candidat, s-a ajuns la declaraţii publice şi gesturi de natură politică menite să deruteze orice alegător de rând.

Să le luăm pe rând…

În debutul campaniei electorale independentul-dependent Erwin Albu a apărut la braţ ca o doamnă bine cu PER (Partidul Ecologist Român). Totul era verde şi frumos, şi ecologiştii susţineau la scenă deschisă independentul Erwin Albu. Dacă totul era atât de verde şi direcţiile politice locale atât de blocate într-un sens giratoriu cu ieşire nedeterminată, cum s-au făcut verzi şi portocaliii PDL-isti, cum independenţa a mai căpătat o nouă valenţă. Adică, de ce să nu iasă la braţ Erwin cu tot ce e verde?

Nu existau motive, aşa că, în mod public şi frumos ambalat deţinătorul de telecomandă Ţucunel defilează într-o prezentare demnă de Oscar cu aceeaşi doamna bine independentă.

Cum? Ce? Păi e verde totul, e frumos… dar omul de rând se intreabă ca în Caragiale: “Bine, bine …şi noi acum cu cine votăm?”

Ca să continuăm nebuloasa, mai nou, merge şi roşu peste verde. De ce nu? Mai contează că PSD are candidat la primărie? (E tare vânat locul de la braţul doamnei bine independente, aşa că dă şi Stama o tură). Sau mai contează că, pe plan politic, la nivel naţional, USL s-a constituit într-un pol a cărui greutate şi majoritate a determinat deja cântecul de lebădă al PDL?

Încurcate sunt căile independenței-dependente. Gătită în verde asortat cu roşu, cu un alai de independenţi dupa ea, independenţi cărora le-a luat orice şansă de a se face cunoscuţi, scriind până şi peste frunţile lor în afişe- ”votaţi Erwin Albu”, această Ecaterina Teodoroiu a independenţei a pus de o ciorbă politică. Cine să mai înţeleagă ..ce? Platforme program? Partide cu tradiţie? Normalitate? Ei ..aș!

Pentru edificare, consemnăm opinia unui alegător codlean:

D.A.D.: ” …trebuie bagată la cap, la secțiunea „așa nu!”. Să ai la Codlea majoritate covârșitoare în consiliu, să mai dai și primarul și viceprimarul, să ai președintele CJ și prefectul aproape (că-s tot din USL), și să strici totul din cauza unor orgolii, e sinucidere politică.
Sunt curios de matematica pe care o aplică Robert Stama. De fapt sunt curios dacă aplică orice fel de calcul, sau pur și simplu merge la rupere fără să se uite în față. Și spun asta pentru că nu poți să ștergi cu ăia galbeni pe jos și apoi să te aștepți să colaboreze bine cu tine.
Sunt curios ce reacție va avea Ponta după alegeri dacă se ajunge ca pentru a face o majoritate în consiliu, așa zisul USL local va trebui să facă concesii PDL…” (preluare grup facebook Hyde Park)

Ce raspunde reinventatorul independenței politice Erwin Albu?

– păi…”Respectele mele pentru forţa şi deschiderea de care dă dovadă noua echipă a PSD Codlea ! Mă bucur nespus de colaborarea dintre noi, de asta are nevoie Codlea!” Cu alte cuvinte, luaţi de votaţi, dragi alegători, dacă mai înţelegeţi ceva. Va apărea pe buletinul de vot opţiunea 2 în 1? Adică votaţi Erwin-Stama sau votaţi Erwin-Ivan… ?

Nu. Măcar din punctul ăsta de vedere stăm liniştiţi, buletinele de vot au fost tipărite deja şi respectă legea şi normalitatea, mai greu e cu ciorba politică locală aşezonată cu independență verde-roșie.

Cam cum se construieşte şi se menţine credibilitatea unora din partidele codlene şi a celor câţiva independenţi autentici care au intrat în cursa electorală? Posibil să existe două variante. Sau codlenii vor suferi de daltonism şi nu va mai conta tenta de culoare roşu-verde pictată pe aura ”independentului” Erwin Albu, sau vor face uz de luciditate şi realism şi vor anihila prin vot toată această mascaradă colorată.

Dincolo de traseismul ”Ecaterinei Teodoroiu” –  alias Erwin Albu, rămâne doar fiasco-ul celor două mari partide parlamentare, PDL şi PSD, ambele cu candidat la funcţia de primar. Cum să nu huiduie codlenii în promenadă discursuri precum ”…cerem şansa să continuăm proiectele desfăşurate până acum pentru binele Codlei”? Care proiecte? Cele care au adus Codlea la o rată de şomaj cât Măgura Codlei?

Cum să asimileze codlenii mesajul ”cerem o şansă pentru un om nou pe scena politică a Codlei” extras din declaraţia preşedintelui PSD Braşov – Niţă Constantin, la lansarea lui Robert Stama la Casa de Cultură, când fix în mijlocul peisajului lor roşu apare ”albul” înverzit?

Care ar fi prima reacție de normalitate? În umbra nebuloaselor care se desfașoară și pe care le-am pomenit mai sus a apărut o rază de lumină. Green (Alex Imreh) și-a retras susținerea  pentru candidatul reinventator al independenței, Erwin Albu. Vezi >AICI< documentul Green – Facebook din care astăzi, 28 mai, a dispărut numele Erwin Albu.

PrintScreen sustinere Green pentru Erwin Albu (8 mai)

CLICK POZA (pt marire)

Retragerea sprijinului Green pentru Erwin Albu(28 mai)

CLICK POZA (pt marire)

Vali Zăvoianu

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

16 COMENTARII

  1. As vrea sa precizez ce a omis acest articol: eu cred in Erwin, daca as fi din Codlea l-as vota, asta am zis si astazi. Atit ca din moment ce Erwin a ales sa colaboreze atit de strins cu PER si PSD noi dorim sa evitam orice asociere cu USL/PDL/PER/alte partide anexe mafiocratiei. Erwin pt a face bine comunitatii la care tine atit de mult, pt a putea functiona ca primar are nevoie de o majoritate in consiliu. El cunoaste mai bine situatia si va face cum crede, nu e exclus ca la sfirsitul anului PSD sa colaboreze direct cu PDL pe tara, contra PNL. Daca va fi ales Erwin ca si primar in Codlea se va sparge monopolul USL/PDL, ceea ce va fi o realizare de exceptie, sper ca grupul independentilor sa fie grupul cel mai mare in Codlea. Grupul Green de pe Facebook doreste sa fie un grup civic de atitudine, opus partidelor din Parlament responsabile de ultimii 22 de ani. Credem ca marea majoritate a cetatenilor nu mai doresc nici USL nici PDL, atit ca trebuie ca aceasta mare majoritate sa devina constienta, sa se organizeze. Nu cred in candidati independenti, cred in partide care se pot organiza ca alterantive reale, dincolo de monopulul partidelor care s-au nascut din FSN, grecii ne arata ca se poate >> http://viitorulesteverde.wordpress.com/2012/05/24/syriza-grecii-ne-arata-ca-se-poate-construi-o-alternativa-reala/. Dar pina sa se intimple asa ceva, anul acesta, pt Codlea, Erwin Albu si independentii din jurul lui sint cea mai buna alegere, asta este parerea mea personala. Daca acesti independenti ar fi majoritari in Consiliu, Erwin nu ar mai fi obligat sa colaboreze cu USL sau PER pt a avea o majoritate functionala in Primarie.

    • Oameni buni, treziti-va!
      Cum puteti sustine la candidatura primariei o persoana care are 2 condamnari (chiar daca sunt cu suspendare), are dosare..gramada, nu are nici un D-zeu. Spun asta pentru ca eu, patron de firma am luat teapa cu un CEC fara acoperire, exact pentru ce este invinuit si dl. Albu: eu am ramas sa platesc TVa si toate darile iar banii nu ii mai recuperez. Respectivii sunt inchisi si ma mira foarte tare pe cine are dl. Albu in spate,de i s-a dat condamnare cu suspendare, pt. ca pentru asemenea fapte faci puscarie . Sunt scarbita de demagogia d-lui Albu.Sa isi spele intai bubele din cap si apoi sa vina sa ne ceara votul.Dar,din pacate pentru el va trece mult timp pana se va reabilita. Nu va inteleg fratilor!
      A ajutat la deschiderea spitalului?!
      Ce mare branza daca eu merg si platesc pana si o injectie care o fac? Nu va inselati fratilor!
      El este in campanie electorala de mult timp. Si-a planuit foarte bine actiunile.
      Nu mai sunt candidati la primarie care sa intruneasca si calitatile morale si profesionale pentru a fi alesi de dv-stra?
      Pacat!
      Sincer, Codlea nu mai are nici o sansa.
      Cu regrete o spun.

    • Conform rationamentului dvs., domnule Alex Imreh, un independent este nevoit sa se dea de-a dura pentru a face aliante politice, indiferent ca vorbim de PSD, PDL sau PER, iar mai tarziu este de dorit sa isi creeze un consiliu de independenti. Ori logica mea spune ca, pentru a realiza acest lucru, trebuie sa tradeze partidele care l-au sustinut. Totodata partidele inseamna OAMENI, iar tradarea ramane TRADARE, indiferent de scopul propus. Ori dvs. credeti ca partidele l-ar sustine fara sa isi ia masuri de precautie? Ar fi atat de naive? Conform carui rationament politic vedeti o echipa de independenti in CL-ul unui oras? Mie imi da cu zecimale…

  2. ….dar nici cu mesele electorale din SPATELE USILOR INCHISE GALI GALO nu mi e rusine date de Catalin Muntean, curcani si puisori….. Mugur Ciuvica, cred ca ar veni la Codlea sa comenteze pe Antena 3 democratia codleana, o vacanta la poalele Magurii……despre ce traseism politic vorbim….hallloooooooooooooooooooo

    • Marius, aceasta este platforma ta program? Ai luat-o pe urmele lui Albu? Mai bine ne canti ceva la chitara. 🙂

  3. 70% din persoanele prezente in poza au fost cumparate cu o petrecere PSD la o cabana din Geamana…sa le fie rusine…CU EI NU NE MANDRIM!!!

    • persoanele care fac parte din procentul ala de 70% despre care vorbesti, sunt alaturi de PSD Codlea de mai bine de un an…… si, alegatorule oarecare, tu esti defapt suparat ca nu au putut fi cumparate(persoanele) de catre alte partide, nu ????

      • Fabian …. Nu imi sa in fire sa aberez…Cand afirm ceva public o fac sub cunostinta de cauza tinand cont ca sunt membru PSD. Sunt suparat pe actiunile partidului in aceasta perioada,pe oamenii lipsiti de caracter si onare ce se folosesc de oameni slabi promovand partidul. Momentan consider ca sunteti orbiti de pomana electorala si nu are rost sa ducem discutia mai departe.

  4. Cred ca trebuie sa mai citesti o carte despre Democaratia in 36 de tari, te las sa descoperi autorul, titlul e la fileu….

  5. Tocmai cu o gandire ca a dumneavoastra nu mai are Codlea nici o sansa. Si i-mi pare rau ca ganditi asa pentru ca asta e mentalitate tipic romaneasca. Pana la urma alegerea unui primar e pura loterie. Tu ca alegator nu-ti dai seama de ce ai facut decat dupa ce ai facut-o. Sunt de acord ca, candidatul perfect la primarie ar trebui sa aiva un trecut curat si sa se dedice 100% pentru comunitatea care l-a ales dar candidatul acela e aproape imposibil de gasit in Romania. Dar asta nu inseamna ca actualii candidati nu au potential sa aduca o schimbare (in bine sper). Un candidat trebuie „judecat” dupa fapte si nu vorbe. Ca de aruncat cu noroi unul in altul ne pricepem de minune mai ales in timpul campaniei electorale.

    • Pura loterie? Pai, cum dracului se face ca noi, codlenii, tragem numai biletul necastigator… Si daca este imposibil de gasit un primar devotat obstei trebuie sa votam pe cineva care singur isi mai arata si „bubele”.? De ce trebuie eu, cetatean cinstit, care muncesc din greu pentru a-mi duce traiul de azi pe maine sa imi las soarta mea si a copiilor mei pentru inca 4 ani pe mana unor „penali”?
      Nu vreau decat sa trag un semnal de alarma ca oamenii sa chibzuiasca de 10 ori inainte de a-si pune stampila.Si nu ma refer aici strict,la o persoana anume.
      O seara buna!

      • Am inteles si accept parerea dumneavoastra. Dar fie ca vreti sa acceptati sau nu alegerile sunt pura loterie si as mai adauga un strop de noroc. Pana la urma oricat de mult am analiza un candidat care fie ca are sau nu „bube” NU AI CUM SA STI daca acel candidat va realiza ceea ce a promis sau daca nu va deveni corupt de sistem. Nici eu nu vreau sa traiesc la mana unor „penali” dar se pare ca in Romania, majoritatea candidatilor au avut de-a face cu „Codul Penal” in cariera lor. Ceea ce pare a fi cel mai bun nu e intotdeauna adevarat si aici l-as da exemplu pe actualul primar pe care eu l-am votat pentru ca am crezut ca poate schimba ceva si care m-a dezamagit total. O seara faina!

  6. În mod tradiţional, partidul politic este definit ca asociaţie voluntară ce are la bază un proiect politic şi care acţionează, prin intermediul alegerilor, pentru a cuceri şi exercita puterea. Rolul său este acela de a transpune în practică principiul reprezentativităţii, de a acţiona ca releu de transmisie şi de transfer a intereselor şi preferinţelor, din spaţiul social în cel politic. Din această perspectivă, partidul are o menire generoasă şi umanistă, fiind interesat în mod altruist de soarta diferitelor categorii sociale.

    Sondajele de opinie arată că o astfel de abordare este departe de realitate. Mult mai potrivită pentru a descrie şi defini formaţiunile politice partizane pare a fi viziunea propusă de Anthony Downs, ce pleacă de la premisa că subiectivitatea şi egoismul reprezintă elemente centrale ale comportamentului actorilor politici6. Conform teoriei sale, dorinţa de a cuceri şi de a exercita puterea are la bază interese private ale indivizilor. Plecând de la această premisă, existenţa şi rolul partidelor politice, precum şi relaţia lor cu societatea capătă noi semnificaţii. Prin prisma interesului individual, privit ca sursă a deciziilor şi acţiunilor membrilor societăţii, partidul politic este un grup de indivizi care urmăreşte să deţină puterea exclusiv pentru plăcerea câştigului, a prestigiului şi a influenţei pe care aceasta le oferă. În acest fel, funcţia socială a partidelor politice – aceea de a elabora şi de a implementa, atunci când se află la guvernare, politici – devine un produs secundar, un derivat al motivaţiei private care le determină existenţa şi activitatea.

    Teoria economică a acţiunii politice propusă de Downs oferă o altă perspectivă asupra rolului partidelor politice. Acestea constituie mai degrabă mijloacele pe care unii membri ai societăţii le folosesc pentru a câştiga, a exercita sau a influenţa puterea politică. Ca atare, se naşte în mod legitim următoarea întrebare: partidele politice apar şi se dezvoltă ca răspuns la o nevoie socială sau ele servesc exclusiv interese personale (interesele fondatorilor sau ale liderilor)?

    Analizând infrastructura7 principalelor partide politice din Ungaria, Cehia şi Polonia, precum şi strategia de comunicare a acestora, James Toole oferă un răspuns deloc surprinzător la această întrebare. Acesta a formulat o concluzie pe care a extins-o la nivelul tuturor sistemelor partidiste din regiune: „Organizaţiile construite de partidele politice central şi est europene în primii ani de conducere postcomunistă par a fi modelate mai degrabă de nevoile elitelor politice decât de interesele sociale ale alegătorilor”8.

  7. DACA E VORBA DE TRASEISM POLITIC VEDETI SI IN CAZUL CANDIDATILOR LA POSTURILE DE CONSILIERI CATEVA EXEMPLE…..E BUN RAU DE TOT CIOLANU’ !!!!!! ( ALATURARE DE CUVINTE BUN-RAU INTENTIONATA)

  8. Robert Stama va fi Primar si va face putina „ordine” si „instructie” in apatia care domneste in Primaria Codlea unde toata lumea e interesata cum sa fenteze mai mult si cum sa plimbe contribuabilul din ai carui bani este platita toata lumea acolo..Doamne’ajuta Robert sa te vedem acolo!

Comments are closed.