Slujba Vecerniei din Duminica Paștelui, procesiunea a doua Înviere

0
651 vizualizari
views

Procesiunea “A doua Înviere” are loc cu ocazia acestei sărbători creștine a Paștelui. Preoții din oras au decis să organizeze o procesiune de uniune din Duminica Paștelui, făcând-o împreună de câțiva ani. Anul acesta slujba Vecerniei s-a săvârșit la Biserica Tututror Sfintilor din Hiroshima, cu plecare de la Biserica Înălțarea Domnului și trecere pe la Bisercia Schimbarea la Față. Se merge pe jos, cu praporii (steagurile bisercii care simbolizează biruința) si  alaiul de enoriași împreună preoții, iar  în față cu icoana Învierii.

Procesiune (VIDEO)

În Ziua de Paşti, la trezire se atinge fierul („dă sănătate”), nu se atinge sarea („dă năduşeli”), se spală pe faţă cu apă proaspătă în care se pun bani de argint, ouă roşii, busuioc ca să fie curaţi, sănătoşi, frumoşi, drăgăstoşi şi bogaţi. Se spune că aceia născuţi în Duminica Paştelui vor fi norocoşi, iar cine moare merge în Rai („este deschis”). După slujba din biserică oamenii se salută cu „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat”, se înconjoară casa cu lumânarea aprinsă de la biserică, pentru a o proteja de rele, se binecuvântează oamenii la mormintele străbunilor şi se dau daruri de vase la tinerii căsătoriţi. La prânz se mănâncă peşte, pasăre (să fie sprinteni), caş (să aibă faţă albă), preparate din miel.

a doua inviere codlea (6) a doua inviere codlea (16)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ