Sinteza ședinței CL Codlea din luna martie

2
1.076 vizualizari
views

Am să fiu indulgent spunând că a fost un fiasco.
Un punct important de pe ordinea de zi, cel legat de sistemul de supraveghere video al orașului, a fost amânat pe motiv că aleșii noștri nu au primit la timp materialele necesare informării. Un al doilea a fost la limită. Puțin a lipsit să nu ne mai apucăm de reabilitarea mai multor străzi.  Și cu câtă seninatate au spus-o…

Să îmi fie cu iertare, dacă aș fi fost consilier local, aș fi venit eu cu propuneri și soluții de rezolvare, nu m-as fi uitat periodic la ceas. Mai mult, nu aș fi așteptat până în ultima zi să mi se aducă materialul de pe ordinea de zi. Am doua motive să consider că tot consiliul a fost delăsător:

  1. Joia trecută a fost ședința pe comisii, ședinta în care se dezbat subiectele și comisiile studiază materialul fiecărui proiect în parte pentru a decide dacă dau aviz (ne) sau favorabil la ședinta ce va urma. Și ma întreb: cum au discutat dacă nu au avut tot materialul informativ, lucru pe care aceștia l-au reclamat în ședinta CL?
  2. Neavând materialul, sesizam executivul să mi-l pună la dispoziție ca să nu ajung în postura să trebuiască să ridic mâna fără să știu de ce sau să trebuiască să amân puncte de pe ordinea de zi.

Toată această delăsare a culminat cu reacția secretarului primărie care s-a scuzat că nu intră în atribuțiunile acestuia să pună la dispoziție materialul informativ. În fapt, ce a încercat să scoată în evidență domnul Rotaru? Cu riscul de a amâna toate proiectele importante, a dorit să reamintească importanța fostului consilier juridic, om care facea materialele până acum.

Și îmi răsare o altă întrebare în minte. Pe primar de ce nu l-a informat nimeni că lipsește parte din documentație din mapele consilierilor? Secretarul care a primit o copie completă a materialelor de ce nu i-a spus că nu vrea, nu poate sau nu are chef?  De ce s-or mânca atât oamenii  între ei? Și cui folosește?  Nouă, cetățenilor, NU. Sau mai știi? Poate de aceea i-am trimis acolo să ne reprezinte și am uitat? Și te mai miri că primarul Cătălin Muntean scria mai zilele trecute pe facebook la statusul său: ,,Când oamenii sunt alunecoși trebuie să le răspunzi pe masură. Eu așa voi face.” Păi așa să faci, domnule primar!

Până atunci, las` că mai facem o investiție ,,foarte necesară” după cum chiar consilierii au căzut de acord să se doteze cu laptop-uri și să primească materialul informativ pe CD-uri. Un calcul simplu arată că un top de hârtie tras la xerox este mai ieftin decât 19 CD-uri. Nemaivorbind de cele 19 laptopuri. Sunt tare curios cine va arde 19 CD-uri în fiecară lună. Presupun că nu secretarul primăriei. Vom angaja un om?

Și brusc am avut o revelație: De azi înainte nu mai filmez ședințele CL, că stau două ceasuri în picioare, alte două ceasuri să prelucrez materialul în format HD pentru a-l pune la dispozitie secretarului și celor interesați (ai partidelor care au cerut expres acest lucru) și alte 5 ore să încarc filmarea pe youtube să vadă tot satul. Și totul pe un „mulțumesc frumos” pe care mulți nu știu să îl aprecieze.

Ședința CL Codlea (VIDEO)

Videoclipul este în curs de procesare.
Reveniţi peste câteva minute.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Și acesta este abia începutul!
    Nici nu s-a terminat campania electorală și vechile metehne din consiliul local au reapărut.
    Din păcate, noi cetățenii suntem luați de fraieri de o mână de așa zis politicieni locali, care de fapt și de drept își urmăresc propriile interese și mai puțin pe cele ale cetățeanului.
    Domnule Stan nu vă văd bine cu băieții ăștia.
    Dacă veți adopta o poziție de frondă față de ei, veți fi croșetat de ăștia fără drept de apel.

    • ai dreptate Flavius, nimic de adaugat !!! Ovidiu, mi-a placut fraza cu ceasul ” nu m-as fi uitat periodic la ceas. ”
      Stai sa iti spun o amintire din tineretea mea (maica:) )… Acum vreo 20 de ani, mai bine,am fost invitata de cineva la o biserica de alt cult. Cu tot respectul pt totii cei de acolo care credeau si cred inca in ceea ce se intampla in acel lacas de cult, eu am fost profund socata, plictisita, si ce crezi ?!?! 2ore AM STAT CU OCHII PE CEAS, invarteam secundarul 🙂 Probabil alesii nostrii isi contemplau ceasurile de firma, ca doar nu s-or fi plictisit…..

Comments are closed.