Simona Halep, audiată în scandalul de dopaj

0
126 vizualizari
views

Simona Halep este suspendată provizoriu și nu a mai jucat un meci în WTA din septembrie anul trecut după ce a fost acuzată într-un caz foarte complicat de dopaj. Tenismena și-a susținut mereu nevinovăția, iar peste câteva zile ar putea fi anunțat și verdinctul.

Simona Halep a negat în permanență orice acuzație de dopaj și luptă pentru a fi achitată și pentru a reveni cât mai curând în competiții. Deși audierea ei trebuia să aibă loc pe 28 aprilie, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (IATA) a decis să amâne audierea Simonei Halep pentru 30 aprilie.

Dubla câștigătoare a turneelor ​​de Grand Slam este cufundată într-o așteptare nesfârșită… Din octombrie 2022, Simona Halep a fost suspendată din toate competițiile după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat, o moleculă sintetică care stimulează producția de eritropoietină (EPO).

Dorind să își ateste nevinovăția, românca vrea să demonstreze că substanța a ajuns din greșeală în corpul ei. Totuși, trebuie să mai așteptăm puțin. Audierea de la ITIA, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, ar trebui să aibă loc pe 30 aprilie”, scrie tennisactu.net.

Simona Halep, câștigătoare a Roland Garros în 2018 și a Wimbledon în 2019, va fi audiată la finalul acestei luni, lucru pe care l-a confirmat și tatăl său, Stere Halep.
E bine. Dumnezeu știe, încă nu știm nimic. Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se întâmplă. Termenul a fost stabilit inițial pe 28, dar din câte am înțeles a fost amânat pentru 30. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe”, a spus Stere Halep.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic