Noua creșă de stat reprezintă un alt proiect de interes pentru administrația codleană. Obișnuit cu lucrurile concrete și să îi țină la curent pe codleni cu etapele investițiilor care se derulează în comunitatea lor, edilul a declarat că lucrările la construirea noii creșe se desfășoară conform graficului.
”𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐚 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐚𝐭 a fost o promisiune, însă din start a reprezentat un 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.” a transmims, recent, Mihai Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.
Creșa de stat de la Codlea face parte din subprogramul „Regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru care Primăria a obținut finanțare de la bugetul de stat.
Valoarea investiției este de 7.539.947 lei fără TVA, iar contractul a fost semnat în 17 noiembrie 2021.