Salvamont Braşov: Recomandăm turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi

0
3.128 vizualizari
views

Salvamont Braşov avertizează turiştii asupra pericolului câinilor agresivi care însoţesc turmele de oi şi le cer să evite stânele şi zonele cu câini agresivi.

Salvamont Braşov transmite că ciobanii au început să ducă oile la vale, astfel recomandă turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi.

Astăzi, salvatorii montani din cadrul formaţiei Salvamont Victoria a Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov au desfăşurat o acţiune de patrulare preventivă pe Valea Viştea Mare din Munţii Făgăraş. În timpul patrulării, salvamontiştii au observat că ciobanii au început să ducă oile la vale, iar în apropierea acestora se aflau câini destul de agresivi. Din acest motiv, le recomandăm turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi”, au transmis, duminică, salvamontiştii din Braşov.

De asemenea, salvatorii au întâlnit mai mulți turiști care urcau spre creastă și care intenționau să coboare pe timp de noapte.

Pentru cei care doresc să desfășoare asemenea activități, recomandăm următoarele măsuri de siguranță:

  • Echiparea corespunzătoare a rucsacului, inclusiv cu frontale și baterii de rezervă.
  • Comunicarea frecventă cu rudele, oferindu-le informații detaliate despre traseul parcurs și punctele în care vă aflați.
  • Evitarea zonelor fără semnal GSM și informarea rudelor despre aceste zone pentru a preveni panicarea acestora în cazul în care nu răspundeți la telefon.
  • Folosirea aplicației Salvamont și informarea structurilor Salvamont despre traseul pe care doriți să îl abordați.

Este bine cunoscut faptul că pe munte există multe zone fără semnal GSM, de aceea este esențial să luați toate măsurile necesare pentru a asigura o călătorie sigură și bine organizată.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ