Roxana Mînzatu: Raport de mandat 2016 – 2020

0
549 vizualizari
views

Deputatul Roxama Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene și -a prezentat raportul de mandat în perioada 2016 – 2020.

Din activitatea deputatului Roxana Mînzatu reținem de pe pagina roxanaminzatu.ro :

”Ne întoarcem în 2017. Prima ”cauză” mi-a fost adusă în atenție de profesori. Am depus amendament, am obținut aprobarea sa chiar în plenul Camerei Deputaților, apoi amendamentul a devenit legea 80/2017.
Ce am susținut? La muncă egală, plată egală. Chiar și în salarizarea din proiectele europene. Mai ales când e vorba de munca în proiecte vizând educația, unde sunt implicați simultan și parteneri școli, ONG-uri, companii.

OUG 80/2016 legifera inițial o inegalitate profundă între salarizarea experților care vin din sectorul public și cei din privat.

În aprilie 2017, prin amendamentul depus atunci la legea de aprobare a OUG 80/2017, am obținut pentru personalul public care implementează proiecte europene – și mă preocupa, mai ales, personalul din învățământ – obligația ca aceștia să fie plătiți pentru munca din proiecte cu același tarif orar ca și experiții angajați în proiecte din partea unor entități private sau nonprofit.

Și pentru noua lege a salarizării bugetarilor, 153/2017, am susținut menținerea aceluiași principiu. Într-un final, principiul a fost respectat chiar dacă procedurile de recrutare stabilite pentru proiectele europene la personalul public au fost foarte greoaie și au întârziat implementarea unor proiectelor naționale (exemplu, proiectul CRED) finanțate din Programul Operațional Capital Uman.”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic