Rafael în proiectul ,,Învaţă să-ţi pese”. Cum l-au primit elevii LTC?

0
574 vizualizari
views

În data de 23.04.2013 în sala festivă a Liceului Teoretic Codlea s-a desfășurat o activitate comună între elevii cls a IX-a B și a X-a B și Fundația Rafael din localitate. Activitatea a început prin prezentarea fundației de către preşedintele acesteia, Claudiu Ștaier și Alina Rădulescu asistent social profesionist. Şase dintre elevii prezenți la activitate au interpretat câteva roluri înțelegând mai bine cât este de important să fii sănătos.

„ Este foarte important ca fiecare dintre noi să înțeleagă rolul Fundației Rafael în comunitatea codleană. Există multe persoane cu dizabilități care au nevoie de ajutor de specialitate, dar și de un spațiu în care să desfășoare diferite activități. Această acțiune face parte din proiectul „ Învață să îți pese ” care se derulează în cadrul Liceului Teoretic Codlea. Astfel până la marele praznic al Învierii Domnului, va fi amenajat în școală un stand cu obiecte confecționate de beneficiarii Fundației. Ne vom strădui să le vindem ajutând în acest fel Fundația Rafael. ” – Prof , Magdalena Rătan- consilier educativ al liceului

Gradinar Alexandra Stella , clasa a-X-a B. – voluntar la activitatea organizată
,,In decursul zilei de azi am avut onoarea de a fi unul dintre cei sase voluntari care au putut experimenta timp de 10 minute cateva din activitatile zilnice ale unui om cu handicap. Eu am fost nevoită să ma prefac a fi o persoana cu handicap la mâini. Sincer, la început mi s-a părut destul de uşor tot ceea ce am fost nevoită să fac, însă pe parcusul fiecărei activităţi noi pe care o desfăşuram, întâmpinam dificultăţi şi mai mari. Nu te poţi ajuta pe sine însuţi, iar acest lucru te face să te gândeşti cât de nefolositor eşti. Eu am fost nevoită să fac asta timp de zece minute, însă unii dintre acei oameni trăiesc toata viaţa cu acel handicap. Mă bucur că am putut participa la o astfel de activitate organizată de Fundatia Rafael și astfel mi-am schimbat viziunea despre oamenii cu handicap.”

Diana Constantin, clasa a X –a B-, voluntar la activitatea organizată..
,,Pentru mine această încercare de a fi în pielea unei persoane cu dizabilităţi a fost interesantă, deoarece îmi place să încerc lucruri noi şi mă bucur că, pentru 10 minute în care am interpretat rolul unei persoane lipsite de auz, am reuşit să simt ceea ce simt acei oameni cu dizabilităţi, acum îi pot înţelege mult mai bine. Pot spune că pentru ei este foarte greu să duca un trai normal ca noi ceilalţi. Îi apreciez şi le respect mult mai mult eforturile pe care ei le depun și munca lor de a avea o viaţă care să semene cât mai mult cu a noastră.. Vă mulţumesc pentru experienta oferită!

A fost o acțiune care a avut ca scop să-i ajute pe elevi să înteleagă ce simte și ce gândeste o persoană cu dizabilități. Pentru aceasta, a fost utilizată tehnica jocului de rol, deoarece ea permite experimentarea unor trăiri și transmiterea acestora către semeni. Au participat 140 de elevi de la Colegiul Tehnic “Simion Mehedinti” si 60 de la Liceul Teoretic. Dintre acestia, 12 au fost voluntari în jocul de rol și au acceptat să își asume situațiile unor persoane cu diverse dizabilități (auditive, vizuale, locomotorii etc.). Concret, au fost legaţi la ochii, au acceptat să le fie astupate urechile, au stat într-un cărucior cu rotile, le-au fost prinse o mână și un picior în atele ori le-au fost imobilizate degetele, după care au primit sarcini ușoare: să coasă, să deseneze, să danseze, sa joace un joc de echipă.

După aceasta, a avut loc o discutie în cadrul căreia voluntarii le-au împărtasit celorlalti cum s-a simtit si ce au gândit.
Elevii voluntari au exprimat, cum nu se poate mai bine, trăirile unei persoane cu dizabilități, de la senzatiile de neputinta, de frustrare, la cele de reusită, de la nevoia de ajutor la cea de încredere și de respect. – Claudiu Ştaier, psiholog – preşedinte Fundaţia Rafael

Pe 24 aprilie vor merge la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, specializarea psihopedagogie specială și la Facultatea de Asistentă Socială pentru a prezenta fundaţia şi pentru a selecţiona vreo 5 voluntari buni pe care să-i formăm pentru a ne ajuta în viitorul an școlar în integrarea școlară a persoanelor cu dizabilităţi.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ