Proiectul ,,Să avem grijă de planeta noastră” – Flashmob în promenada Codlei

0
1.196 vizualizari
views

Elevii clasei a VII-a A de la Liceul Teoretic Codlea au participat in 2 aprilie 2013, la acțiunea „Să avem grijă de planeta noastră!” Aceasta face parte din proiectul educativ: Gândește! Acționează! Fii responsabil! ce se desfășoară pe o perioadă de patru luni în școala noastră.

Proiectul a avut ca punct de plecare un studiu realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile prin care s-au identificat cele mai importante abilități ce trebuie formate și dezvoltate în rândul elevilor la nivel național.
În urma acestui studiu, s-a întocmit o listă a principalelor tipuri de abilități utile copiilor aflați în ciclul primar, gimnazial sau liceal. Unele dintre cele mai importante tipuri de abilități sunt abilitățile sociale care presupun: integrarea socială, interacțiunea în societate, cooperarea, spiritul de echipă, respectarea regulilor sociale și a celor legate de păstrarea unui mediu curat.

Principalul obiectiv al activității „Să avem grijă de planeta noastră!” a fost dezvoltarea unor atitudini pozitive și responsabile față de natură. Activitatea a debutat cu confecționarea unor obiecte din materiale reciclabile, a continuat cu prezentarea principalelor zone poluate din lume și crearea celor „10 Porunci” pentru ocrotirea naturii.

Foto: Loredana Cozma

Punctul culminant a fost flashmobul organizat în Promenadă. Elevii înarmați cu pancarte au cântat o melodie compusă de ei prin care au dorit să atragă atenția locuitorilor din Codlea că este necesar să trăim într-un mediu curat. La finalul activității, elevii au împărțit flyere trecătorilor. Prin intermediul acestora, oamenii au fost îndemnați să conștientizeze că trebuie să protejeze și să iubească natura.
Prof. Corina Butum

Flashmob promenadă (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic