Sunt momente în care ne aducem aminte de cei dragi și simțim nevoia de a fi aproape de ei, de a-i felicita în momente de bucurie sau încuraja la necaz. De cele mai multe ori deschidem computerul și intrăm pe facebok sau pe e-mail, scriem câteva cuvinte, ,,șeruim’’ un videoclip de pe youtube, trimitem o felicitare electronică sau ,,dăm like’’ la comentariul unuia mai deștept decât noi care a avut inspirație și a compus câteva versuri sau a dat ,,copy – paste’’ la un text conceput de altcineva și gata, am scăpat de obligație.
Dar ce ne facem dacă destinatarul nu are acces la internet, nu știe să folosească computerul sau chiar nu știe de existența mașinăriei care ne mănâncă o mare parte din viață. Nimic mai simplu, iei o hârtie, un pix și îți aduci aminte cum se scrie de mână, după care, obosit de la atât efort intelectual și trecând peste febra musculară a mâinilor neobișnuite cu exercițiul scrisului, introduci scrisorica în plic și lipești un timbru. Stai un pic….timbru….ăăă…da, îți aduci aminte că e o bucățică de hârtie colorată care se lipește pe plic. Când erai mic aveai o întreagă colecție, păstrată cu sfințenie în clasor sau între pagini de carte. Te duci la primul chioșc de ziare să cumperi unul, pentru că știi sigur că acolo se găseau plicuri și timbre.
Vânzătoarea se uită mirată peste ochelari… ,,Nu ținem timbre’’…
Nu-i nimic, mergi în altă parte… ,,Nu avem’’…..
La chioșcul de la piață trebuie să fie. Stai la coada formată din pensionari nerăbdători să intre în posesia ziarului cu CD și a revistei cu piese de vaporaș. Nu îndrăznești să te bagi în față, riști să iei câteva bastoane pe cârcă. Măcar nu pierzi timpul degeaba, afli că stația meteo ambulantă ,,Nea’ Costică’’ anunță schimbarea vremii, cine a mai murit, unde se organizează pomeni mai bune, rețete culinare de criză și alte informații utile provenite din surse sigure și confirmate de cei care ,,parcă au auzit undeva de asta’’. După o jumătate de oră de așteptare primești același răspuns ,,Nu avem’’.
Dar stai….Nea’ Costică își amintește că are el un timbru pe undeva. Cu mișcări inspirate din reluările fazelor importante din competițiile sportive, domnul stație meteo, agenție de presă, organizator de pomeni, scoate din buletinul de identitate expirat de vreo zece ani, un timbru păstrat în condiții excelente. Îi dai omului cinci lei, chiar dacă bucata de hârtie colorată costă de zece ori mai puțin și pleci fericit că ai pus mâna pe o asemenea comoară. Acum îți dai seama de ce unii oameni au facut avere vânzând timbre gasite prin buletinele bunicilor.
Minunat, ai rezolvat această problemă, nu mai trebuie decât să pui plicul în cutia poștală. Scormonești iar prin memorie și îți aduci aminte că era o asemenea cutie la colțul străzii. Ajuns în locul respectiv găsești niște fiare înnodate și o bucată de plastic prinsă încă de ele pe care se mai poate încă citi ,,…ȘTA ROMÂNĂ’’. Te gândești că poate cutia a fost înlocuită cu o lucrare a unui artist plastic modernist și pleci de acolo uimit de simbolistica și performanța artistică a autorului.
Nu te lași bătut, cauți mai departe, în fiecare intersecție era pe vremuri o cutie de poștă. De ce să nu fie și acum?
Pe drum te întâlnești cu un prieten apropiat, cu un teanc de acte sub braț. Te întreabă unde poate găsi un timbru fiscal. Bucuros că poți fi de ajutor, îl recomanzi pe Nea’ Costică. Îți mulțumește și pleacă. Dar stai….ai uitat să îl întrebi de cutia poștală. Prea târziu, e departe, n-are rost să alergi după el. Ești descurcăreț, poți singur, nu te lăsa.
Și umbli de nebun prin oraș până ajungi la sediul poștei. Eee…altă treabă….uite că e cutia. Ba chiar se vede ieșind din clădire o doamnă cu o coală de timbre în mână. Păi nu veneai aici de la început dacă știai? N-are nimic, bine că ai găsit ce căutai. Pui scrisoarea unde trebuie și ești fericit că va ajunge în timp util la destinație.
Stai un pic să te odihnești, că doar ai umblat tot orașul și ai pierdut câteva ore pe drum. Dai să pleci și te lovești de prietenul cu actele sub braț. E nervos. Nu l-a găsit pe înțeleptul Costică și nici timbre fiscale prin oraș. Îți cere o țigară. Te scobești prin buzunare și dai de una boțită dar în stare de funcționare. E singura pe care o ai dar vrei să o împarți cu el. Nu-i nimic, o faceți ,,poștă’’…….
Operațiunea TIMBRUL
