Săptămâna viitoare va veni în România cea mai mare misiune economică din istoria relațiilor romano-americane. Peste 100 de companii americane vor fi prezente în țara noastră pentru a discuta cu autoritățile, cu guvernul și cu firme românești care doresc parteneriate. Guvernarea PSD-ALDE lucrează de câteva luni pentru aducerea acestor companii în România, pentru a realiza contactele între firmele românești si cele americane.
Dorim să fructificăm contextul politico-economic în care ne aflăm. Pe de o parte să creăm un mediu economic stabil care să sprijine îndeplinirea promisiunii făcute de președintele american Donald Trump, în timpul campaniei sale electorale de anul trecut, că vor crește substanțial investițiile americane în România. Pe de altă parte, să profităm de avantajul geopolitic pe care îl are România după embargoul economic impus Rusiei din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite și să atragem spre România oportunități de dezvoltare. declară Mihai Popa – Deputat PSD
Pentru investitorii americani care se uită la România este important sa vadă ca lucrurile sunt clare și există un teren economic stabil. Toate companiile private, interesate să investească, evaluează situația și oportunitățile. Cu cat mai mare este predictibilitatea, transparența și claritatea în ce vrem sa facem in domeniul economic, cu atat va fi mai mare succesul în atragerea de investiții străine.
Aceste companii americane au posibilitatea să investească la nivel global oriunde există sisteme economice eficiente. Firmele privesc obiectiv felul în care pot să devină eficiente investind în România.
În cadrul acestei vizite vor fi multe dezbateri și conferințe, însă împortant este să avem rezultate pragmatice, pe loc, care să se concretizeze prin încheierea de contracte
Guvernarea PSD-ALDE este interesată să dezvolte relațiile cu Statele Unite pe bază de reciprocitate. În acest sens dorim ca și companiile românești să poată investi și exporta produse pe piața americană.
Ministerul Economiei a elaborat un „Îndrumar de afaceri România – Statele Unite “, pentru ca firmele românești să știe care sunt cele mai bune învestiții pe care le pot realiza acolo sau ce produse pot exporta. Companiile din România pot exporta pe piața americană bunuri româneşti de larg consum (îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole din piele, sticlărie, porţelan, mobilă, alimente, băuturi, cosmetice, articole sportive, articole pentru cadouri), dar și produse siderurgice, produse chimice şi petroliere, componente electronice şi servicii IT. De asemenea, Statele Unite sunt o bună piață pentru plasamente financiare în fonduri de investiții.