Inspectoratul Pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” a inaugurat la Moieciu un punct de lucru

0
1.272 vizualizari
views

Moieciu se poate lăuda cu un modern punct de lucru, spune primarul din localitate, un moment mult așteptat, poate cel mai important din ultimii ani. De serviciile pompierilor din Moieciu vor beneficia și localitățile Bran și Fundata, fiind o mare realizare faptul că s-a redus substanțial timpul de intervenție în caz de eveniment cu 15 până la 30 minute.

În cadrul inaugurării de astăzi preoții din localitate au oficiat o slujbă religioasă și s-au rugat pentru cei care vor apăra viața și bunurilor localnicilor, iar oficialitățile au tăiat panglica și au vizitat noul punct de lucru al pompierilor. Pentru început, ne spune Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Brașov, aici vor fi detașați 4 oameni în câte 3 schimburi, iar unitatea de la Moieciu este dotată cu mașină de apă și spumă, cu mașini de teren pentru intervenție și chiar și ATV-uri. Tot acest efort este unul comun al administrației locale, ISU și Consiliul Județean. Activitatea se va desfășura alături de pompierii voluntari localității.

Adrian Veștea, Președinte al Consiliului Județean Brașov a apreciat că este un moment important pentru întreaga zonă, felicitând ISU Brașov, primarii localităților, dar și pe cei care au această pasiune, pompierii voluntari.

VIDEO INAUGURARE

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ