În premieră, cetățenii din Codlea ar putea fi chemați la referendum! Muncipiul Codlea face studii de oportunitate și de fezabilitate pentru construția unei ocolitoare a orașului încă din 2008, însă nimeni nu a explicat faptul că banii nu pot fi accesați din fonduri europene, Codlea neavând peste 50.000 de locuitori, condiție obligatorie pentru fonduri nerambursabile, singura soluție fiind cea a unui împrumut bancar.
Aproximativ 72 de milioane de lei, de atât are nevoie administrația municipiului Codlea pentru a realiza centura ocolitoare și de a scoate traficul greu de pe DN1, în condițiile în care bugetul total al localității este de aproximativ 55 milioane. Singura soluție este cea a unui credit bancar, iar pentru acesta primarul Mihai Cîmpeanu spune că este necesar un referendum pentru ca populația să își asume decizia pe care o va lua.
Este pentru prima oară când municipiul Codlea face un referendum pentru a-i intreba pe oameni ce își doresc, acest lucru fiind necesar, spune primarul, pentru că vorbim totuși de o sumă importantă de bani pentru care nu pot decide o mână de oameni (cei 19 consilieri).
Potrivit noului studiu de fezabilitate, ocolitoarea ar trebui să aibă 6 km și scoate traficul greu din Codlea, chiar de la intrarea dinspre Brașov și să continue la ieșire din Codlea, spre Făgăraș. Drumul național (DN1) este de mult timp o coloană imensă de mașini la intrarile din Codlea. Centura ocolitoare ar rezolva problema traficului, a poluării și totodată ar dezvolta zona în viitorul apropiat.
Propunerea de referendum va fi supusă spre aprobare în ședința CL din luna august. Dacă cetățenii vor fi chemați la vot și răspunsul va fi unul favorabil, în 3 sau 4 ani Codlea va avea centură ocolitoare.
Sursa: Antena3
VIDEO – Un material realizat de Antena3