Două cadre medicale de la ”Urgențe” din Spitalul Codlea, confirmate pozitiv la testul COVID

0
5.927 vizualizari
views

Două cadre medicale de la ”Urgențe”, contacți direcți cu personalul de la Substația Ambulanța Codlea, aflate în autoizolare imediat după confirmarea personalului de la ambulanță, au fost confirmate pozitiv în urma testării și s-a procedat la internarea acestora.

Conform protocoalelor și planului de măsuri s-a realizat dezinfectarea tuturor spațiilor din circuit, iar personalul medical din spital, contacți indirecți, a fost izolat.

Managerul spitalului, doamna doctor Claudia Coste, a activat planul de rezervă și a adus la spital cadrele medicale trimise în concediu din planul pentru scenariul de așteptare în cazul în care personalul spitalului va fi afectat. Practic, ideea doamnei doctor de a avea dublură a personalului s-a dovedit a fi salvatoare. La acest moment spitalul funcționează și așteptăm rezultatele cadrelor medicale trecute în izolare obligatorie.

”În aceste momente suntem alături de tot personalul medical din oraș, iar la nivelul administrației depunem toate eforturile pentru sprijinirea acestuia”, a declarat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic