Decizie radicală la Poșta Română. Ce se întâmplă cu oficiile poștale

0
183 vizualizari
views

Decizie radicală, la Poșta Română, anunțată de Valentin Ștefan, directorul general al companiei.

Toate oficiile poștale vor fi închise, iar spațiile închiriate sau vândute.

Ștefan a explicat că principala motivație pentru această decizie este lipsa de rentabilitate a oficiilor poștale, care nu mai au un viitor viabil în actualul context economic. „Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că avem o datorie morală față de angajații care și-au dedicat zeci de ani companiei. Însă acestea nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Vom reduce treptat activitatea, iar veniturile din închirierea spațiilor vor depăși cu mult câștigurile din activități precum vânzarea de timbre”, a explicat Valentin Ștefan.

Acesta a oferit un exemplu concret pentru a ilustra dificultățile financiare cu care se confruntă Poșta Română.

O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă. Poșta are 162 de ani și s-a schimbat de-a lungul timpului și acum cred că e momentul să se schimbe din nou. Ne dorim să avem salarii mai bune, ca salariații să fie mai relaxați, încercăm să transformăm prin traininguri și pregătire profesională acei salariați care sunt la cursul carierei ca să fie cât mai customer oriented, dar în același timp oficiul poștal nu are niciun viitor și nu avem de gând să îl păstrăm”, a declarat sursa citată.

Deși oficiile poștale vor fi eliminate treptat, reprezentanții companiei au dat asigurări că serviciile esențiale vor continua să fie disponibile. Acestea vor fi adaptate însă la noile condiții operaționale, iar Poșta Română va pune accent pe eficientizarea proceselor interne și pe dezvoltarea unor soluții moderne pentru a răspunde cerințelor clienților.

Poșta Română este una dintre cele mai mari entități cu capital de stat din România, având aproximativ 19 milioane de clienți. În prezent, compania este deținută majoritar de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din acțiuni), iar restul de 6,48% din acțiuni este deținut de Fondul Proprietatea.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ