Au vrut să ucidă cultura și dreptul cetățeanului de a fi informat: Cum a fost la ședința de buget a CL Codlea

0
5.542 vizualizari
views

În cursul zilei de 6 aprilie a avut loc ședința CL, prioritate fiind aprobarea bugetului. Pe scurt, ședința a fost cu idei pro și contra, cu argumente și contraargumente mai mult sau mai puțin pertinente. Cert este faptul că persistă aceleași răutăți, tentative de răzbunare care umbresc raționamentul firesc în calea prioritizării cetățeanului și lista ar putea continua. Se pare că nu există nici la acest moment o maturizare a consilerului de Codlea. În acest sens publicăm câteva intervenții ale consilierilor care au fost vocali:

Ora 16:00

Ciolan Ștefan: Vreau să știu de ce a costat portalul web al primăriei 40.000 lei? Am discutat cu mai multe persoane și nu ar fi trebuit să coste mai mult de 20.000 lei.

Agache Aurel: Vreau să luăm banii de la ziarul primăriei  Gazeta de Codlea Zeiden pentru că nu mai este așa important și să adunăm bani și din alte părți pentru a-i da la Servicii Comunale de Gospodărire Măgura. La cheltuieli de personal, dat fiind faptul că au crescut salariile și am văzut că multe primării fac reduceri de personal, ar trebui să luăm și noi în considerare.

Manole Dionisie: Consider că nu este neapărat nevoie să cheltuim, dat fiind faptul că eu cred că avem buget de austeritate și propun să renunțăm la contractele cu BZB-ul și Transilvania Expres și să renunțăm și la ziarul nostru (Gazeta de Codlea Zeiden) pentru că oricum ne laudă toată ziua Codlea Info. Avem alte priorități.

Agache Aurel: Într-adevăr, avem hotărâre de consiliu să scoatem un ziar dar nu trebuie să avem 5000 exemplare, putem face doar 20 de ziare pe care să le tipărim aici la primărie și să renunțăm la nenorocitul ăla de ziar.

Ciolan Ștefan: De ce trebuie să facem felicitări de Paști și de Cărciun și să cheltuim atâția bani când putem pune pe cineva să ureze pe facebook din partea primăriei. Dați o pagină dacă vreți să scoateți acest ziar și opoziției tocmai pentru a putea reliefa și adevărul opoziției.

Agache Aurel: Consider că nu sunt suficient de pregătit și vreau, la fel cum sunt alocați bani pentru executiv să meargă la specializare, să merg și eu pentru specializare:

Erwin Albu: Aș dori să alocăm o sumă de bani pentru traducerea unor volume importante ale șașilor din Codlea, să le traducem în limba română fiind vorba despre istoria literară a noastră, lucru pe care l-am prezentat ca și proiect și la întâlnirea din Germania unde am fost alături de primarul Cătălin Muntean:

Cîmpeanu Mihai: Haideți să nu venim cu propuneri populiste.

Ora 17:00

Mirela Papară – Șef serviciu financiar – În primul rând sunt modificări la acest capitol, tocmai ați aprobat participarea la NASA, am luat banii de la deplasări externe. Apoi mai vreți achiziționare de cipuri pentru câini. Reparații clădire Asistență Socială, aici se va executa garanția de bună execuție.

Nu se pot cuprinde separat sume pentru pregătirea angajaților sau au consilierilor. Atenție, vorbim despre pregătirea profesională, nu de specializare. Cu regret, nu cred că veți putea învăța contabilitatea într-o săptămână. 

Marius Surany: Ce facem cu salubritatea? Rămâne în aer?

Ciolan Ștefan: Am cerut și în anii trecuți achiziționarea unui Duster pentru Poliția Locală. Acum știu că avem un KIA de teren, de ce nu-l dați poliției, trebuie să se plimbe administratorul public? Așadar, aceasta este propunerea mea, iar acești bani din care s-ar fi achiziționat o nouă mașină să fie redirecționați.

Marius Surany: Am propus 25:000 lei pentru dotarea unei săli de sport pentru menținerea sănătății fizice a polițisștilor locali. Banii i-am putea lua de la DPMPA, protecția animalelor.

Mihai Cîmpeanu: Este hotărâre AGA a acestei instituții unde 11 localități au reprezentanți și nu putem retrage sume fără o hotărâre.

Erwin Albu: Prin această investiție minimală de 25.000 lei ar trebui să poată beneficia și structura poliției naționale dar și pompierii voluntari. Există 3 camere libere momentan lângă poliția locală și ar putea fi amenajat ușor. Pe de altă parte ne dorim cu toții o poliție mai performantă. Să dea burta jos și să facă mișcare, mai ales că o parte dintre acețtia chiar vor.

Călin Ivan: Haideți să luăm acești 25.000 de la spații verzi, să știți că m-am consultat și cu domnul primar:

Gheorghe Adi: Da, important este să înțelegeți că direcția corectă este să încercați să ajungeți acolo unde să cheltuie. Am dat suplimentul de hrană acum 2 ani, acum îi punem să facă sport și mai trebuie să le facem sală de saună și masaj? El (polițistul) are deja siguranța locului de muncă. Comparativ, cu cel care cotizează la buget, care pe zi ce trece are un loc de muncă nesigur, cam care este diferența?

Anul acest s-a alocat extrem de mult la școli, foarte bine, este singurul aspect care face diferența față de alți ani. Celelalte compartimente au nevoie de sumele respective pentru a putea funcționa, consilierii mai vechi știu acest lucru.

Ora 17:25 – s-a votat pentru alocarea a 25000 lei pentru poliția locală, bani luați de la spații verzi. Au votat pentru grupurile PNL , PSD și UPC, împotrivă ALDE. Achizițonarea mașinii de teren rămâne în vigoare. 20.000 obiecte inventar; 5000 investiții.

Învățământ – discuții

Manole Dionisie: Eu personal sunt sceptic că aceste sume nu vor fi cheltuite pentru învățământ iar la toamnă vom aloca banii la spații verzi. Aici am o rezervă.

Cătălin Muntean: Și eu sunt sceptic în ideea de a vedea aceste săli gata anul acesta, dar voi fi primul care va insista și voi fi prezent pe șantier. Evident că sunt mulți factori care stau la baza unei lucrări, de aceea am bugetat întreaga sumă.

Agache Aurel: Vreau să-i atrag atenția domnului Manole că anul trecut cerea alocarea întregii sume de bani, acum este sceptic?

Manole Dionisie: Eu am vrut să aud de la primar că se încearcă terminarea acestor săli, nimic mai mult.

Ciolan Ștefan: Capitolul mansardare, nu avem DALI? (proiect). Aș vrea să discutăm și despre reparații curente…

Cătălin Muntean: Haideți să fim realiști și sinceri…

17:36 – s-a votat bugetul pentru învățământ, împotrivă consilierul Manole Dionisie.

Ciolan Ștefan: Revin, am dat atâția bani la skandenberg dar nu am dat la grădinițe, oamenii au cerut la grădinițe niște bani și le-ați aprobat jumătate. Ce să înțeleg?

Călin Ivan: Din proprie experiență îți spun că o alocare mai mare se acoperă cu devize, știu de când eram viceprimar.

Cătălin Muntean: Ca să punem la punct zona Kaufland și alte investiții la spații verzi, unde mi-aș fi dorit să finalizăm câteva proiecte, le-am dat deoparte pentru că nu mi-am putut permite. Mi-aș fi dorit să toaletăm tei și platani, dar încă nu putem. Mâine am să mă uit peste filmare pentru a putea înțelege cam cât de mare ar trebui să avem bugetul pentru a putea satisface toate domeniile.

Vot reparații curente învățământ 2017 – aprobat în forma prezentată

Ciolan Ștefan: Spitalul ăla este jalnic, curtea spre exemplu… Răspunde Erwin Albu care este și membru în consiliul de administrație al spitalului.

Erwin Albu: Încă nu se poate face ceva, dat fiind faptul că nu toată curtea este în proprietatea adminiistrației. Mai căutăm încă proprietarii.. Pe de altă parte, legat de căutarea unui computer tomograf este necesară o finanțare de la Ministerul Sănătății, ridicarea unui spațiu adecvat, care să facă față iradierii. Pe de altă parte nu se poate face acest lucru nefiind rezolvată problema spațiului, nu poți construi dacă nu știm a cui este curtea? Vom începe demersuri juridice.

Gheorghe Adi: Sunt 3 proprietari acolo pe gradini. Se poate rezolva simplu. Dacă sunt morți mergem în instanță, dacă sunt vii negociem.

Agache Aurel: Dar în față la stradă, chiar în fața spitalului, acolo unde sunt bălțile ălea imense de fiecare dată când plouă, nu se știe situația juridică?

Călin Ivan: Este mai complicată situația, haideți să votăm.

Votat bugetul pentru spital în unanimitate. Votat traducerea volumelor de cărți din limba germană, la propunerea consilierului Erwin Albu. Banii vor fi luați de la spații verzi.

Corina Slăveanu – Șef serviciu promovare turistică – Aș vrea să adăugăm o sumă de bani…

Manole Dionisie: În condiția în care clădirea a fost reparată anul trecut nu putem veni acum cu RK.

Claudia Bratu – În lucrările de intervenții pe centrul istoric nu au prins reparații pentru planțeu. Este o schimbare de parametri, nu faceți cofuzie, domnule Manole. Se face o sticlă deasupra pentru a fi vizibilă turiștilor. 

Erwin Albu: La Casa de Cultură nu voi putea fi de acord cu alocarea vreunei sume deoarece nu am văzut niciun raport. Totodată pun în discuție capacitatea managerială a celor care conduc această instituție.

Agache Aurel: Subscriu în totalitate la cele spuse de colegul meu (ErwinAlbu), nouă ne trebuie o mașină de măturat străzile.

Ciolan Ștefan: Haideți să vedem cum ne acoperim cheltuielile din încasări. Sumele alocate acestui segment de cultură aș vrea să fie mai mici. Dacă vă uitați pe oferte veți constata că deplasările în țară ale Ansamblului Măgura însumate sunt de 44.000 lei, comparativ cu skandembergul care are 45.000 lei. Mă scuzați dacă am să mă iau de fiecare dată de acest aspect. Suma ar trebui diminuată substanțial. Să facem evenimente o singură dată pe lună, nu în fiecare săptămână.

Manol Dionisie: Mi se pare suma foarte mare, l-am văzut pe Fuego la care nu a fost cine știe ce lume și stam cu străzile neasfaltate. Propun să luăm de la Casa de Cultură 400 mii lei din cei 800 mii…

Cătălin Muntean: Prima dată l-aș întreba pe domnul Manole și pe domnul Ciolan la câte evenimente au fost la Casa de Cultură. Și nu mai dezinformați, la Fuego au fost 165 persoane, haideți să învățăm limba matematică.

Călin Ivan: Sunt două propuneri: varianta executivului și varianta ALDE de a reduce la jumătate suma alocată Casei de Cultură. Votăm?

Ca și concluzie, urmărind materialul filmat, considerăm că, pe de o parte anumite grupuri au vrut să ucidă cultura,  iar pe de altă parte să priveze cetățeanul de dreptul la informare prin publicația scoasă de primărie. Vorba unui consilier, avem oricum Codlea Info care ne promovează gratis.

Trist, dom-le, al naibii de trist…

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic