Crește numărul persoanelor care conduc sub influența substanțelor psihoactive

0
172 vizualizari
views

În urma controalelor efectuate de către poliiști, au fost depistați tot mai mulți conducători auto aflați sub influența substanțelor psihoactive. 

În data de 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit pentru control un autovehicul, care circula pe o stradă din interiorul municipiului. Astfel, în cadrul controlului efectuat, conducătorul auto a manifestat o stare de agitație, ceea ce i-a determinat pe polițiști să afectueze un test de identificare a substanțelor psihoactive din organism, test care a ieșit pozitiv la substanța cannabis.

Pentru cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate substanța prezentă în organism.

La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Conducători auto, rude, identificați în același timp sub influența  substanțelor interzise

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiunea s-a petrecut la data de 19.03.2023 când, în cadrul unui control desfășurat pe raza localității, polițiștii au oprit un autovehicul înmatriculat în județul Ilfov, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani. Întrucât pe parcursul verificărilor persoana prezenta o stare nefirească a acțiunilor sale, polițiștii au efectuat un test pentru stabilirea prezenței substanțelor interzise în organism, test care a fost pozitiv pentru substanțele AMPHETAMINE și METHAMPHETAMINE.

Tot în cadrul aceluiași control, polițiștii au mai oprit un autoturism care circula în spatele celui oprit inițial, între cei doi conducărori auto existând o relație de rudenie. Și acest din urmă conducător auto, un bărbat de 30 de ani, din județul Ilfov, a fost testat pentru consumul de substanțe interzise, în cazul său aparatul identificând prezența substanței cocaină în organism.

În cauză s-a luat măsura conducerii la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor interzise prezente în organism.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale întocmite, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic