Copiii ucraineni aflaţi în România, înregistraţi într-o aplicaţie informatică

0
272 vizualizari
views

Indiferent dacă sunt sau nu alături de familie, copiii ucraineni aflaţi în România vor putea fi înregistraţi într-o platformă informatică.

Aplicația va fi dezvoltată şi adaptată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu UNICEF România şi „Salvaţi copiii” scrie rador.ro.

De la începutul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei în România au ajuns aproape 40.000 de copii din ţara vecină, care au trecut graniţa cu părinţii sau neînsoţiţi. Potrivit datelor oferite de autorităţi, 31 de copii ucraineni au ajuns chiar singuri în România.

Aplicaţia pe care Ministerul Familiei, împreună cu UNICEF şi „Salvaţi copiii” o pregăteşte, prevede ca, prin proceduri clare, autorităţile să ştie despre locul în care se află copiii ucraineni rămaşi în România, chiar dacă sunt alături de părinţi sau rude.

În acest fel, autorităţile pot interveni în cazul apariţiei unei situaţii de risc pentru copii şi pot garanta accesul acestora la educaţie, servicii medicale sau sociale. Aplicaţia dezvoltată de UNICEF a fost utilizată cu succes în cazul altor state, pe fondul afluxului de persoane refugiate din cauza războiului.

Potrivit ministrului familiei, Gabriela Firea, în grija statului român, în acest moment, sunt 255 de copii din sistemul de protecţie al Ucrainei.

De la începutul conflictului armat, aproximativ 2.700 de copii neînsoţiţi au fost luaţi în evidenţă de serviciile sociale din România. Cei mai mulţi copii doar au tranzitat ţara noastră.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic