Copiii sub 7 ani, scoși din centrele de plasament

0
2.494 vizualizari
views

Camera Deputaților a votat legea care prevede creșterea vârstei minime de la 3 la 7 ani pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecție în servicii de tip rezidențial. Votul a fost în unanimitate, cu 289 voturi pentru iar inițiativa a fost susținută de parlamentari din toate formațiunile politice.

”Se întâmplă ca în centre, copiii să devină victime ale abuzului iar această lege impune pentru copiii sub 7 ani o formă de protecție mai bună decât instituționalizarea, și anume plasamentul în familie sau la asistent maternal. România și-a luat angajamentul de dezinstituționalizare treptată, mai precis închiderea centrelor de plasament până în 2020, la recomandarea Băncii Mondiale și UNICEF. Prin votul dat ieri, vor fi modificate alin. (1) și (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Astfel, plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani va putea fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzis.”, declară Roxana Mînzatu, deputat PSD de Brașov.

Semnatarele motivează că instituționalizarea copiilor, dovedită nocivă de către multiple studii științifice de specialitate încă din anii ’50, are efecte ireversibile atât asupra comportamentului, cât și asupra dezvoltării ulterioare a minorilor. Copiii crescuți în centre de plasament au rezultate net inferioare din punct de vedere psiho-social și cognitiv, cu impact semnificativ inclusiv asupra IQ-ului: media pentru copiii plasați în familii de la maximum 6 luni e 101 și doar 86 pentru cei plasați între 6 luni și 24 de luni.

„Este un prim pas al unei colaborări transpartinice prin care vrem să promovăm legi necesare și benefice protecției copiilor, egalității de șanse, sistemului de educație și sănătate. Le mulțumesc colegelor mele parlamentare că au decis să facem acest proiect împreună, că l-au susținut la fiecare pas și că astăzi putem spune că avem prima lege realizată de majoritatea femeilor din Parlamentul României”, menționează Oana Bîzgan, deputat independent și inițiatoare a proiectului

România încă are una dintre cele mai mari rate de copii în centre de plasament din Europa. Trecerea de la centre rezidențiale la îngrijire familială, familii substitutive sau asistenți maternali reprezintă un avantaj și din punct de vedere financiar. Costurile statului român cu plasarea copiilor în centre sunt de șase ori mai mari decât dacă minorul este plasat în familia extinsă sau substitutivă și de trei ori mai mari decât plasamentul la asistenți maternali.

În 2014, prin modificarea unui singur articol (art. 64 din legea 272/ 2004), Parlamentul de la acel moment a oferit celor peste 700 de copii instituționalizați cu vârsta între 2 și 3 ani șansa de a fi crescuți într-un mediu familial.

 „E un mesaj încurajator când femeile parlamentar își unesc forțele în promovarea inițiativelor legislative, mai ales când acestea vizează drepturi și șanse egale pentru copii”, afirmă deputatul și vicepreședintele PSD Roxana Mînzatu.

Potrivit reglementării actuale, copiii sub 3 ani nu pot fi plasați în sistem rezidențial, ci numai în asistență maternală sau familii de plasament. Deputatele au apreciat că e important să fie crescută vârsta, având în vedere marile întârzieri și blocaje din sistemul românesc al adopțiilor. Perioada în care un copil locuiește într-un mediu de familie este extrem de importantă pentru că îl pregătește, de fapt, fie pentru o reintegrare în familia biologică, fie pentru adopție. Propunerea legislativă va avea efecte benefice pentru copii, dar ea trebuie și va fi însoțită și de o reevaluare a întregului sistem al adopțiilor în mandatul acestei legislaturi.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic