Concurs de desene în cadrul proiectului „Calea verde spre dezvoltare durabilă”

0
1.150 vizualizari
views

Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în cadrul proiectului „Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”, finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, invită școlile din municipiile Sibiu, Brașov și Tg. Mureș la concursul de desene „Desenez și mă adaptez la schimbările climatice”. Concursul se adresează elevilor din clasele primare și gimnaziale.

Termenul de transmitere a formularelor de înscriere în concurs și a desenelor este 24 iunie 2016, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, str. Hipodromului, nr. 2A.  Regulamentul concursului este disponibil  la adresa www.caleaverde.ro

Proiectul „Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă” este derulat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie, primăriile municipiilor Sibiu, Tg. Mureș, Brașov și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Proiectul, cu o valoare total eligibilă de 4.628.535 euro, beneficiază de o finanțare în valoare de 3.934.254,75 euro din partea Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei, prin Granturile SEE 2009-2014, precum și de o cofinanțare în valoare de 694.280,25 euro asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul Programului RO07 Adaptarea la schimbările climatice.

Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2015-aprilie 2017 și își propune reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemului la schimbările climatice, precum și elaborarea unui set de bune practici privind adaptarea la schimbările climatice.

Desen_Cerciu_Sonia_SC_N_Iorga_Sibiu_cls_a_I-a (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ