Colegiul Tehnic Simion Mehedinți a marcat cei 90 ani de existență

0
774 vizualizari
views

După o săptămână ”Școala altfel” în care elevii au participat la diferite activități educative, ziua de vineri a culminat cu un eveniment important pentru fostul Liceu de Chimie, actualmente Colegiul Tehnic Simion Mehedinți.

Arc peste timp.

Înființat în urmă cu 90 ani, liceul a servit în principal ca ”materie primă” pentru intreprinderea COLOROM CODLEA, pregătind specialiști în domeniu, având cursanți în învățământul de zi, seral și școală profesională, dar și școală de maiștri.  După anii 90, instituția de învățământ și-a diversificat specialitățile și a performat, adaptându-se noilor cerințe.

La evenimentul care a marcat cei 90 ani de existență au fost prezenți foști directori ai liceului, profesori pensionați, foști elevi și absolvenți ai școlilor de maiștri. S-au oferit diplome, flori, au curs lacrimi de bucurie și emoție. Din partea administrației au fost prezenți primarul Cătălin Muntean și viceprimarul Mihai Cîmpeanu. Venind dintr-o generație cu mult mai tânără, fost elev al Liceului de Chimie, primarul a ținut să apreceize momentul și pe pagina sa de facebook: ”La împlinirea a 90 de ani a Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți”, mi-am reamintit cu plăcere de anii de liceu și de profesorii care mi-au îndrumat pașii. M-am bucurat să îmi revăd dascălii pe care i-am asigurat că, în ceea ce mă privește, învățământul codlean și educația tinerei generații va fi mereu o prioritate pentru administrația locală.

Cu siguranță nu este singurul care are amintiri frumoase de la Chimie, pentru cititorii noștri nostalgici recomand un episod din anii liceului  ”Crima de a fi adolescent – După 20 de ani”

Elevii au pregătit momente artistice deosebite pentru invitați.

dsc_1050-copy dsc_1035-copy dsc_1012-copydsc_1010-copy dsc_1004-copy dsc_0981-copydsc_0973-copy dsc_0960-copy dsc_0948-copy dsc_0943-copy dsc_0824-copydsc_0925-copy dsc_0920-copydsc_1057-copydsc_0851-copy dsc_0802-copy dsc_0797-copy dsc_0820-copy dsc_0786-copy

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ