Cine eşti TU, doctore? Revoluţia halatelor albe

0
2.114 vizualizari
views

Avem un sistem de sănătate care lasă multe de dorit. Un sistem care lasă pe dinafară un număr important de pacienţi, medici şi personal sanitar. Şi nici pe cei primiţi nu îi tratează cu prea mare atenţie şi respect „, îşi face introducerea Dr. Nicoale Iordache-Ioardache. Şi continuă domnia sa: ,,Ar trebui schimbate multe în acest sistem, ne întrebăm, însă, cine are de gând să o facă? Şi cât de mult o schimbare la centru se poate propaga cu precizie în sistem, astfel încât, la capătul celalalt, pacientul, medicul, toţi ceilalţi implicaţi să aibă parte de experienţe încântătoare?

Cartea ,,Cine eşti TU, doctore?” lansată în data de 9 aprilie la Braşov, a reunit medici generalişti şi specialişti din judeţ, manageri de spitale şi preşedinţi ai unor ONG-uri de profil, dornici să descopere împreună cu autorul care sunt paşii ce trebuie parcursi pentru crearea brend-ului doctorului de mâine.  Aşa cum am perceput-o din afară, cartea este un ghid elaborat de norme şi metode care îl învaţă pe medic să se autodepăşească. Paradoxal, abordarea nu este una sofisticată precum scrisul de pe reţeta unui medic.

,,Am avut şansa să fiu martorul transformării medicilor şi a medicinei din ultimii 15 ani, de aproape, nu din interior. Copacii nu m-au încurcat să pot vedea pădurea. Am văzut cum medicii îşi fac rău lor înşişi şi pacienţilor lor fără să îşi dorească acest lucru. Am întâlnit mentalităţi păguboase bântuind spitale şi practici medicale… (scrie Dr. Iordache într-un limbaj accesibil oricui) …Consider că medicii pot face chiar şi la modul egoist lucruri de care să beneficieze toată lumea: medici, pacienţi şi societate. „, concluzionează autorul cărţii ,,Cine eşti tu, doctore?”

Dincolo de reuşita lansării, am întâlnit o mână de oameni ai elitei medicale braşovene care îşi doresc cu adevărat schimbarea sistemului medical românesc. Oameni care au înţeles că această schimbare începe cu ei înşişi.

Cine eşti TU, doctore? (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic