Care sunt cele trei tipuri de cancer care dau metastaze cerebrale

0
166 vizualizari
views

Vlad Ciurea: „Sunt foarte periculoase. Metastazele pleacă chiar și de la o tumoare foarte mică”.

Metastazele cerebrale au o evoluție rapidă și de cele mai multe ori pacienții ajung să moară. Vlad Ciurea a dezvăluit care sunt cele trei cancere care dau metastaze la creier.

Trei tipuri de cancer care dau metastaze cerebrale sunt printre cele mai frecvente. Metastazele cerebrale reprezintă extinderea cancerului către creier din alte părți ale corpului. Vlad Ciurea a spus ce fel de tratament e potrivit pentru astfel de situații.

Medicul Vlad Ciurea a explicat ce sunt metastazele cerebrale și cum ajung să aibă efecte atât distructive.

Metastazele, în general, reprezintă determinări secundare la distanță față de tumoarea inițială. Poate să fie o tumoare pulmonară și aceasta trimite un număr de celule canceroase care se cantonează în diferite zone ale organismului. Trimiterea este sanguină, se oprește pe un vas și acolo se dezvoltă o nouă tumoare plecată de la prima. Aceasta se numește determinare secundară. Din nefericire, aceste metastaze sunt foarte periculoase pentru că pot să fie multiple. Dezorganizează organul respectiv sau pot să ajungă în zone vitale pentru organism, cum ar fi pe vasele cerebrale”, a explicat acad. prof. Vlad Alexandru Ciurea pentru DCMedical.

Unele tipuri de cancer se răspândesc mai repede către creier și provoacă metastaze cerebrale.

Se cunoaște clar că la bărbați, mai ales fumători care dezvoltă o tumoare pulmonară, metastazele pleacă chiar și de la o tumoare foarte mică, uneori nedepistată sau în fază incipientă și ajunge exact în creier. La persoanele feminine, metastazele spre creier se produc din cauza diseminării tumorilor de origine mamară, la nivelul sânului. Sunt și anumite metastaze, de la anumite afecțiuni la care le spunem cerebrofile, adică au o predilecție pentru sistemul nervos. Acestea sunt melanoamele.  Melanoamele au o predilecție pentru sistemul nervos și diseminează în acesta”, a mai precizat Vlad Ciurea.

Ce tratament se dă în cazul metastazelor cerebrale

Opțiunile de tratament pot include chirurgie, radioterapie, chimioterapie sau terapie țintită. De asemenea, poate fi necesară administrarea de medicamente pentru a controla simptomele și pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.

Indiferent de situație, metastazele trebuie diagnosticate din timp, RMN-ul simplu și cu substanță de contrast le scoate în evidență. Dacă este una (o metastază -n.r.) se poate opera, dacă sunt mai multe, există tratamente de radioterapie și, în plus, există un tratament modern care se numește Gamma Knife, care este tot o iradiere pe bază de Gamma.

Orice tratament în cazul metastazelor cerebrale este dificil. De a deschide substanța cerebrală și de a o opera este exact ca o operație a unei tumori cerebrale. Sunt delimitate, dar nu poți să operezi în creier decât o metastază pentru că altfel devine foarte periculos. Cele care sunt mari și compresive, adică apasă pe substanța cerebrală, trebuie îndepărtate chirurgical. Cele mici, au tratament radioterapic și chimioterapic. Tratamente există!”, a mai spus Vlad Ciurea.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ