Brașovul cu ochii spre China

0
2.581 vizualizari
views

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, alături de o delegație formată din reprezentanți ai administrației publice locale din județul Brașov, ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru și ai mediului de afaceri din Brașov și România s-a aflat într-o vizită oficială în provincia Hunan din Republica Populară Chineză. A fost răspunsul la vizita pe care înalte oficialități și oameni de afaceri din Hunan au făcut-o la Brașov, în luna iulie a acestui an. Cu acel prilej s-au pus bazele unei colaborări bilaterale prin semnarea unei scrisori de intenție, în scopul consolidării relațiilor de prietenie între provincia Hunan și județul Brașov.

Itinerariul delegației române a inclus orașele Changsha, Ningbo și Shanghai, unde au avut loc întâlniri oficiale și forumuri economice bilaterale.

Astfel, la Changsha s-a desfășurat o întâlnire cu reprezentanții Changsha National Hi-tec Industrial Development Zone, posibili investitori într-un parc industrial în județul Brașov, iar delegația română a vizitat parcul industrial și birourile puse la dispoziție de către autorități pentru reprezentanții unor ONG-uri din diverse țări care vor să-și promoveze economia locală. În acest context s-a discutat posibilitatea găzduirii gratuite a unor reprezentanți ai județului Brașov.

O altă întâlnire a fost cea cu reprezentanții Tidfore, importantă companie de construcții de infrastructură rutieră și aeroportuară, delegația română vizitând capabilitățile acesteia și amplasamentul viitoarei zone libere.

A urmat întalnirea de lucru a președintelui CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu viceguvernatorul provinciei Hunan, He Baoxiang, și echipa acestuia, în cadrul căreia s-au stabilit posibilități de colaborare bilaterală în domeniul cultural, educațional și economic.

Ulterior, delegația română s-a deplasat la Ningbo, aici fiind programată întrevederea cu Chai Li Da, președintele CCPIT (China Council for Promotion of International Trade), și cu echipa pentru afaceri externe, în cadrul căreia s-au purtat discuții privind organizarea Forumului Ningbo – Brașov. Forumul de afaceri a avut loc în 19 octombrie și a cuprins prezentarea priorităților investiționale și de export ale județului Brașov, prezentarea intențiilor de investiții ale companiilor din Ningbo, prezentarea proiectului „Drumul mătăsii” (one road-one belt) – o inițiativă a Chinei pentru revigorarea marilor rute de transport care leagă Asia de Europa și Africa, prezentarea poziției Chinei la Summitul 16+1, un summit al liderilor din 16 state din Europa Centrală și de Est și China, precum și exemple de bune practici ale companiilor chineze care au investiții în județul Brașov.

Alte întâlniri ale delegației române au fost cu viceprimarul sectorului Qinzhou, Mei Yi Jin, cu administrația Complexului Expozițional Ningbo – unde firmelor din România le este pus la dispoziție un pavilion pentru expunerea și promovarea produselor proprii, precum și vizitarea Parcului Industrial Qinzhou.

Oaspeții români au fost primiți de către primarul orașului Ningbo, Li Guanding, însoțit de oameni de afaceri reprezentând companii interesate de investiții în România. Discuțiile s-au axat pe prezentarea potențialului economic al județului Brașov și a condițiilor legislative privind accesul companiilor chineze la licitații publice, concesiuni și parteneriate public-private.

Ultimul popas a fost la Shanghai, cel mai mare oraș al Chinei, cu o populație de peste 24 de milioane de locuitori și cel mai important centru financiar. Orașul poate reprezenta un model pentru Brașov în ceea ce privește conservarea clădirilor istorice, trecerea de la vechi la nou fără a afecta tradiția și cultura chineză fiind una din prioritățile autorităților locale.

Misiunea s-a realizat în perioada 13-22 octombrie 2017, cu sprijinul Ambasadei României la Beijing și al Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic