Bienala Albastră sosește la Codlea!

0
645 vizualizari
views

În perioada 17 octombrie – 21 noiembrie 2021, județul Brașov va fi gazda celui mai mare eveniment cultural dedicat artelor vizuale din regiunea de centru a României, „Bienala Albastră”, organizat de Asociația Culturală Artessentia și cofinanțat de Primăria și Consiliul Județean al municipiului Brașov, prin organizarea de expoziții în 21 de spații de expunere din județul Brașov.

Municipiul Codlea prin Muzeul Tradițiilor Codlene, în calitate de partener al acestui mare eveniment, va găzdui pe toată perioada Bienalei, la etaj, o expoziție de arte vizuale, ce va fi inaugurată sâmbătă, 23.10.2021 de la ora 15:00.

Evenimentul de vernisare va fi susținut de curatorul Victoria Țăroi, alături de un recital de vioară și pian al artiștilor Filarmonicii Brașov, prim-violonist Decebal Costache – vioară, Liliana Iacobescu – pian.

De asemenea, duminică 31.10.2021 de la ora 15.00, sunteți așteptați să descoperiți expoziția, într-un cadru unic, asigurat printr-un moment de mixaj live de DJ Alex din Codlea.

Aflat la a doua ediție, evenimentul nu se limitează doar la mediul artistic plastic, ci abordează întreg segmentul cultural prin acțiuni de intervenție culturală conexe expozițiilor: concerte de muzică clasică, jazz și muzică electronică, reprezentații teatrale, dans contemporan, lecții deschise adresate elevilor, întâlniri de tipul meeting-artists între artiști vizuali, critici și mediul de afaceri cultural etc. valorifică creațiile artiștilor vizuali din domenii variate, respectiv: pictura, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, experiment vizual, performance-art și alte tehnici mixte.

Programul complet al evenimentului este disponibil la adresa: https://www.facebook.com/page/472740143541962/search/?q=program

Pentru mai multe detalii se poate accesa:

https://www.facebook.com/bluebiennale

Intrarea este liberă și se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale stabilite în contextul actual pandemic.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic